Confidenţialitate


Joi, va fi interzis virajul la stânga dinspre Tunari spre Bucureşti, pe centură


Joi, va fi interzis virajul la stânga dinspre Tunari spre Bucureşti, pe centură

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anuntă că se continuă lucrările de marcaj și montarea separatoarelor de sens pe DN1, la intrarea în Bucureşti, de aceea sub pasajul de la Otopeni nu se va mai putea vira la stânga dinspre Bucureşti spre Mogoşoaia şi dinspre Tunari spre Bucureşti.

Circulaţia va fi asigurată prin cele două sensuri giratorii deja executate provizoriu, pe bretelele existente şi pe traseul vechii centuri, arată CNAIR.

Pe Autostrada Soarelui, vor fi restricţii de circulaţie pentru vehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane. Acestea se aplică vineri și duminică – în intervalul 12.00-24.00 şi sâmbăta – între orele 6.00-14.00, pe sensul de mers către Constanţa.

Pe sensul de mers către Bucureşti, restricţiile se aplică doar duminica, în intervalul 12.00-24.00.
Iar în perioada 1 iulie-31 august restricțiile vor viza două drumuri naţionale ( DN 39 Agigea-Mangalia și DN 22C Murfatlar-Cernavodă) pentru vehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone.


Ultimele stiri
Captură importantă la granița României. Polițiștii au descoperit peste o sută de arme într-un camion oprit la punctul…

Premiile Zmeura de Aur 2026: Filmul „War of the Worlds” a obținut cele mai multe „distincții” , inclusiv…

Ministrul Energiei propune declararea unei situații de criză pe piața petrolieră și introducerea temporară a unui preț maximal…

Site-urile web ale Ministerului Afacerilor Externe au fost atacate de hackeri noaptea trecuta. Au fost vizate platformele de…

Mituri despre alimente și obiceiuri considerate nesănătoase. Dr. Mihaela Bilic: „Pentru cei care iubesc masa de seară, să…

Pantalonii purtați de polițiști se rup des, atrage atenția sindicatul Europol: „Sunt buni doar atunci când nu sunt…

Experții care au verificat containerele în care sunt ținute manuscrisele lui George Enescu recomandă ca acestea să fie…

Ministerul Educației a publicat noul profil al directorilor de școală, inspirat de modelul altor țări. Ce tip de…

Statele Unite confirmă moartea tuturor celor șase militari americani care se aflau într-un avion de realimentare, prăbușit în…

Bihor: Angajări în schimbul mitei la două spitale publice din Oradea. Un asistent medical pretindea de la candidați…