Confidenţialitate


Jimmy Page şi Robert Plant scapă de acuzaţia plagiatului


Jimmy Page şi Robert Plant scapă de acuzaţia plagiatului

Fondatori ai formaţiei Led Zeppelin, Jimmy Page şi Robert Plant au scăpat de suspiciunea că au plagiat riff-ul de chitară din debutul piesei ”Stairway to Heaven”, înregistrat în decembrie 1970 – ianuarie 1971, la Londra.

Muzicienii au fost acuzaţi că s-au inspirat dintr-un fragment al single-ului instrumental ”Taurus”, lansat în 1968 de trupa Spirit.

După o săptămână de audieri, mărturii şi pledoarii, juriul unui american a pronunţat verdictul

Atât Page, cât şi Plant au negat că ar fi auzit cântecul ”Taurus”, în ciuda faptului că au asistat la un concert al trupei Spirit în urmă cu cinci decenii.

Nu este pentru prima dată când trupa Led Zeppelin a fost acuzată de plagiat.

Cântecele ”Whole Lotta Love”, ”Babe I’m Gonna Leave You” şi ”Dazed and Confused” din repertoriul trupei Led Zeppelin au făcut la rândul lor obiectul unor acuzaţii de plagiat, formulate de alţi artişti.

Trupa Led Zeppelin, înfiinţată la Londra, în 1968, i-a avut în componenţă pe chitaristul Jimmy Page, solistul Robert Plant, basistul şi clăparul John Paul Jones şi toboşarul John ”Bonzo” Bonham. Formaţia s-a destrămat după decesul lui John Bonham, în 1980.

Considerată una dintre cele mai inovatoare şi influente trupe din istoria muzicii rock, Led Zeppelin a lansat 9 albume de studio şi numeroase compilaţii şi albume live, care au fost vândute în aproximativ 300 de milioane de copii.


Ultimele stiri
DIICOT: Fostul director comercial al Oil Terminal și peste 40 de persoane, cercetate sub control judiciar în dosarul…

Brașov: Cod portocaliu de vânt. Copaci căzuți peste mașini și acoperișuri desprinse | AUDIO

În decembrie, România intră din nou în ritmul muzicii clascie vieneze: Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor prezintă…

Cercetătorii australieni au dezvoltat un test genetic care poate depista riscul crescut de glaucom, principala cauză a orbirii…

Bucureștiul, printre capitalele europene cu cei mai puțini copaci și cele mai multe mașini. Procente mici privind spațiile…

Începe Târgul de Crăciun din Craiova. Atracțiile care îi așteaptă pe vizitatori în centrul orașului | AUDIO

Vâlcea: Guvernul a alocat 20 de milioane de lei pentru căldura din Râmnicu Vâlcea. Noua centrală va funcționa…

Biletele STB s-ar putea scumpi de la trei la cinci lei. Administratorul judiciar propune și eliminarea unor gratuități…

George Simion afirmă că nu renunță la protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, programat sâmbătă în fața Parlamentului.…

Târgul de Crăciun din Sibiu și-a deschis porțile. Peste 120 de căsuțe și o Alee a Poveștilor îi…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează