Confidenţialitate


Japonia introduce taxa pe pungile din plastic


Japonia introduce taxa pe pungile din plastic

Guvernul Japoniei a stabilit vineri introducerea unei taxe pentru pungile de plastic.

Taxa va fi percepută în toate magazinele din Japonia, începând cu luna iulie, chiar înainte de Jocurile Olimpice de la Tokyo, de anul viitor.

Japonia se alătură prin această decizie numeroaselor state care au adoptat deja măsuri similare pentru protejarea mediului, în special din Europa.

Însă, consumatorii japonezi sunt foarte pasionaţi de ambalajele din plastic, această ţară fiind cel mai mare producător mondial de deşeuri de plastic pe cap de locuitor după Statele Unite.

Guvernul nipon se angajează să modifice obiceiurile consumatorilor, inclusiv să-i încurajeze să-şi aducă propriile sacoşe la cumpărături.

Cu toate acestea, preţul pungilor de plastic va fi lăsat la latitudinea fiecărui comerciant.

Japonia exportă aproximativ 10% din deşeurile sale de plastic. Chiar şi aşa, potrivit sondajelor realizate de ONG-uri de mediu, o mare parte din aceste deşeuri expediate în străinătate ajung în oceane sau sunt arse şi contribuie la creşterea poluării.

Japonia s-a angajat, însă, în 2018 să îşi reducă cantitatea de deşeuri plastice cu 25% până în 2030.


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează