Confidenţialitate


Italia: Scandal in randul parlamentarilor


O comisie a Senatului italian analizează situaţia lui Silvio Berlusconi, care riscă excluderea din Parlament şi retragerea dreptului de a mai deţine funcţii publice. Pe fondul situaţiei politice tensionate, premierul Enrico Letta, aflat la New York, a anunţat că ar putea cere votul de încredere al Parlamentului, dat fiind că Guvernul de uniune pe care îl conduce este susţinut atât de formaţiunea lui Berlusconi cât şi de Partidul Democrat. În august, preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, l-a îndemnat pe Silvio Berlusconi să accepte condamnarea la închisoare, sugerând însă că este posibil să îl graţieze. Avocaţii fostului premier italian trebuie să anunţe măsurile alternative închisorii, urmând să opteze între arestul la domiciliu sau munca în folosul comunităţii. Trustul Mediaset, aparţinând familiei lui Silvio Berlusconi, a fost găsit vinovat că a cumpărat drepturi de difuzare, în intervalul 1995 – 1998, la preţuri majorate intenţionat, prin intermediul unor companii offshore, în scopul comiterii unor fraude fiscale.


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează