Confidenţialitate


Italia: Patru români au murit într-un accident, în timp ce fugeau de Poliţie


Italia: Patru români au murit într-un accident, în timp ce fugeau de Poliţie

Patru români au murit, iar altul este în stare gravă după ce autoturismul cu care fugeau de agenţi de poliţie a intrat în coliziune cu un autocamion, în sudul Italiei, afirmă surse citate de presa italiană.

Accidentul s-a produs pe Drumul naţional Telesina 372, în apropierea localităţii Alvignano, în regiunea Campania, la nord de oraşul Napoli.

Şoferul unui vehicul Skoda a refuzat să oprească la semnalele agenţilor de poliţie.

Agenţii de poliţie au început să urmărească vehiculul.

După aproximativ 20 de kilometri, şoferul Skodei, în care aflau în total cinci persoane, a încercat să depăşească un TIR, dar, pentru a evita un alt vehicul care venea din sens opus, a intrat sub autocamionul pe care încerca să îl depăşească.

Patru dintre persoanele din autoturismul Skoda au murit, iar una este în stare gravă.

Cele cinci persoane sunt români, au declarat surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de publicaţiile La Repubblica şi Il Mattino, precum şi de site-urile ImolaOggi.it şi Sussidiario.net.

Potrivit cotidianului La Repubblica, vehiculul respectiv fusese observat în urmă cu câteva zile în zone în care fuseseră comise spargeri în locuinţe.

În accident a fost implicat şi un alt autoturism, iar şoferiţa acestuia este în stare de şoc.


Ultimele stiri
ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează