Istoria oului de Paşte
Oul vopsit roşu este nelipsit de pe masa oricărui creştin în preajma sărbătorilor de Paşte.
Tradiţia creștină leagă simbolul ouălor roșii de patimile lui Iisus.
Una dintre ipotezele care stau la originea acestei datini ar fi aceea conform căreia Maica Domnului, venind să-și vadă Fiul răstignit, a adus niște ouă într-un coș, pe care l-a așezat sub cruce, iar acestea s-au înroșit cu sângele Domnului.
În România, cea mai veche mențiune despre obiceiul vopsirii ouălor de Paște se regăsește în amintirile florentinului Antonio Maria del Chiaro (1669-1727), secretar, pe rând, al principelui domnitor Nicolae Mavrocordat (1709-1710, prima domnie în Moldova), Constantin Brâncoveanu (1688-1714), Ștefan Cantacuzino (1714-1715), care a descris multe dintre obiceiurile românilor. În Moldova, se amintește despre ouăle de Paști în cronica lui Gheorgachi, al doilea logofăt de la Iași, în anul 1762.
Înroșirea ouălor de Paște se face în Joia Mare, iar tradiţia spune că ouăle fierte și înroșite în această zi nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată.
În zilele noastre, ouăle nu se vopsesc doar în roșu, ci și în alte culori (galben, verde, albastru), vestind bucuria primăverii.
Mai mult decât atât, în unele zone, îndeosebi în Bucovina, se păstrează tradiția încondeierii ouălor, devenită în timp o adevărată artă, executată cu măiestrie de artiști populari.
Ouăle încondeiate se mai numesc și “ouă muncite”, dedicând astfel efortul depus pentru desăvârșirea lor patimilor îndurate de Iisus Hristos pentru lume.
Foto: Pexels/Cottonbro
