Confidenţialitate


Israelul anulează vizita unui oficial de rang înalt în SUA, după ce americanii au permis Consiliului de Securitate al ONU să aprobe o rezoluție privind încetarea focului în Gaza | AUDIO


Israelul anulează vizita unui oficial de rang înalt în SUA, după ce americanii au permis Consiliului de Securitate al ONU să aprobe o rezoluție privind încetarea focului în Gaza | AUDIO

Tensiuni între Israel și Statele Unite: premierul israelian a anulat vizita unor oficiali de rang înalt în Statele Unite ale Americii, după ce americanii nu s-au mai opus prin veto și au permis Consiliului de Securitate al ONU să aprobe o rezoluție privind încetarea focului în Gaza.

Între timp, Marea Britanie a lansat pentru prima ajutoare din avion deasupra Fâșiei Gaza. Vorbim despre 10 tone de alimente.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Rezoluția adoptată de Consiliul de Securitate al ONU solicită încetarea focului în Fâșia Gaza în perioada rămasă din luna Ramadanului, adică două săptămâni, precum și eliberarea imediată și necondiționată a tuturor ostaticilor. Documentul a fost adoptat pe fondul îngrijorărilor privind situația umanitară a populației din Gaza care se confruntă cu lipsa alimentelor.

După ce anterior blocaseră prin veto 3 rezoluții similare, Statele Unite s-au abținut de data aceasta de la vot, ceea ce a stârnit reacții dure din partea Israelului.

Premierul Benjamin Netanyahu a transmis că acest lucru dăunează atât eforturilor de război, cât și eliberării ostaticilor și a anunțat că amână vizita unor oficiali israelieni de rang înalt în Statele Unite, unde urma să se discute despre o ofensivă în orașul Rafah din sudul Fâșiei Gaza.

Oficialii americani au catalogat drept dezamăgitoare decizia Israelului și au spus că a rămas totuși pe agendă întâlnirea dintre ministrul israelian al apărării și consilierul american pentru securitate națională.

Rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU sunt considerate, în general, obligatorii din punct de vedere juridic pentru țările membre ONU, scrie BBC. SUA au subliniat însă că votul din Consiliu nu este obligatoriu pentru Israel.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: SUA: O porțiune a unui pod s-a prăbușit după ce o navă de mari dimensiuni s-a ciocnit de acesta. Șapte persoane și mai multe vehicule au căzut în apă | VIDEO


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu