Confidenţialitate


IRLANDA: Legea care va dezicrimina avortul va fi adoptată până la sfârșitul anului


IRLANDA: Legea care va dezicrimina avortul va fi adoptată până la sfârșitul anului

Potrivit rezultatelor parțiale confirmate de premierul Leo Varadkar,  referendumul irlandez pe tema avortului a fost câștigat de cei care se pronunță pentru dezincriminarea întreruperilor de sarcină.

Potrivit rezultatelor oficiale parțiale, 60% dintre cei care s-au prezentat la urne au votat în favoarea eliminării interdicției din constituție, dând astfel undă verde legalizării avortului.

Premierul irlandez, un susținător al taberei pro-avort a anunțat că legea care va reglementa avortul va fi adoptată până la sfârșitul anului.

“Cetățenii și-au spus cuvântul. Rezultatele par a fi în mod covârșitor în favoarea abrogării amendamentului 8” din constituție care interzice avortul, le-a spus Varadkar jurnaliștilor. “Ceea ce vedem este punctul culminant al unei revoluții tăcute care are loc în Irlanda în ultimele decenii”, a adăugat el.

Tabăra celor care se împotriveau a acceptat înfrângerea în referendum

 

Vot istoric

Populației i s-a permis, pentru prima dată în ultimii 35 de ani, să revizuiască una dintre cele mai stricte legislații în domeniu.

În prezent, în Irlanda, avroturile sunt interzise printr-un amendament din Constittuția țării, în vigoare din 1983 care instituie dreptul la viață al persoanelor nenăscute. Interzicerea totală a avorturilor a fost ridicată abia în 2013, întreruperea sarcinii fiind posibilă doar dacă pune în pericol viața mamei.

 


Ultimele stiri
Amenințare cu bombă într-un tren spre Brașov. Un bărbat a fost amendat cu 4 mii de lei |…

Mihaela Bilic, avertisment de Black Friday: De ce nu ar trebui să cumpărăm alimente doar pentru că sunt…

Tatăl lui Meghan Markle, arestat în SUA pentru deținere de materiale pornografie cu minori, inclusiv fotografii cu el…

Judecătorul Costin Andrei Stancu a demisionat de la conducerea Curții de Apel Pitești, după ce a fost sancționat…

Noi reguli pentru motociclete și mopede, în vigoare din 6 noiembrie. Autoritățile locale, obligate să amenajeze locuri de…

Constanța: Zeci de percheziții în cadrul Operațiunii Jupiter. 15 persoane, între care doi minori, sunt anchetate pentru furt,…

Președinta CCR: „Hotărârea Curții Constituționale a României din decembrie 2024 a atras atenția lumii întregi cu privire la…

Alexandru Nazare cere instituțiilor să reducă cheltuielile și să comaseze agenții: „Nu-mi doresc să fim din nou forțați…

România, pe locul al patrulea în UE la cele mai mici salarii medii anuale. Cât câștigă românii față…

Maramureș: Conflict între doi medici la Spitalul din Borșa: o doctoriță a obținut ordin de protecție împotriva coordonatorului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează