Confidenţialitate


Iohannis participă la ședința Parlamentului consacrată Revoluției și la evenimentele de la Timișoara


Iohannis participă la ședința Parlamentului consacrată Revoluției și la evenimentele de la Timișoara

Președintele Klaus Iohannis va participa, astăzi, la ședința solemnă a Parlamentului consacrată aniversării a 30 de ani de la Revoluție, precum și la o serie de evenimente organizate în aceeași zi la Timișoara, informează Mediafax, citând Administrația Prezidențială.

De la ora 12.00, șeful statului va fi prezent la ședința solemnă a Camerei Deputaților și Senatului cu prilejul aniversării a 30 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989.

Potrivit agendei oficiale, președintele Iohanis va participa, de la ora 17.10, la ceremonia depunerii unei coroane de flori la Monumentul Eroilor de la Timișoara.

De asemenea, șeful statului va participa, de la ora 18.00, la Slujba de pomenire a martirilor Revoluției din Decembrie 1989, la Catedrala Ortodoxă Metropolitană din Timișoara.

De la 18.35 președintele României va fi prezent la momentul de reculegere și aprinderea „Candelelor Nemuririi”, care va avea loc la Timișoara, la Opera Națională Română.

Șeful statului va ține o alocuțiune, de la 19.10, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la Revoluție, tot la Opera Națională Română din Timișoara.

De la ora 19.30, președintele Klaus Iohannis va participa la spectacolul – Regal de Balet intitulat „Revolta”, care se va desfășura în același loc.


Ultimele stiri
DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…