Confidenţialitate


Iohannis: Mi s-ar părea nedrept ca pensionarii să plătească întreaga notă de plată a epidemiei | AUDIO


Iohannis: Mi s-ar părea nedrept ca pensionarii să plătească întreaga notă de plată a epidemiei | AUDIO

Referindu-se la subiectul majorării pensiilor cu 40%, programată pentru luna septembrie, dar pusă sub semnul întrebării de actualul context economic, șeful statului a transmis, marți, că i s-ar părea nedrept ca pensionarii să aibă de suferit din această cauză.

Klaus Iohannis a precizat, într-o conferintță de presă, că le va cere guvernanţilor să ia în calcul că pensionarii sunt o categorie vulnerabilă.

“După jumătatea anului, lucrurile trebuie să fie foarte bine clarificate (…) Mi s-ar părea nedrept ca pensionarii să plătească întreaga notă de plată a epidemiei. Eu voi avea rugămintea către guvernanți, atunci când se va face analiza, să țină cont și de faotul că pensionarii sunt nu doar o categorie vulnerabilă, ci și o categorie dezavantajată de foarte multe ori în Româania. Dacă se va putea sau nu se va putea sau cât se va putea, asta este o întrebare la care o să răspundă, la momentul oportun, Guvernul”, a subliniat preşedintele.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Premierul a declarat, luni, că obiectivul guvernului pe care îl conduce este să majoreze pensiile, începând din luna septembrie, dar că Ministerul Finanţelor va face un raport şi în baza acestuia va fi luată decizia finală.

Potrivit lui Ludovic Orban, sunt prevăzute sumele în buget pentru creşterea pensiilor, însă este nevoie de o evaluare riguroasă.

”Despre pensii am să dau un răspuns clar. Ne dorim creşterea pensiilor, vom creşte pensiile, ăsta e obiectivul nostru, noi am prevăzut sumele de bani. Pe de altă parte, trebuie să facem o analiză foarte riguroasă a contextului economic, a evoluţiei economiei româneşti, a încasărilor bugetare. După primul semestru, după primele şase luni, Ministerul Finanţelor are obligaţia să facă raportul privind evoluţia economiei şi bugetului din România şi pe baza datelor respective vom lua toate deciziile şi le vom anunţa public. Repet, obiectivul nostru este să creştem pensiile, dar să creştem pensiile astfel încât ele să poată să fie plătite şi nu numai anul ăsta 4 luni de zile, ci să poată să fie plătite în toţi anii care vor veni”, a declarat șeful executivului la Digi 24.

Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, declarase, duminică seara, că decizia privind majorarea pensiilor din toamnă este una politică, menţionând, la rândul său, că banii au fost prevăzuţi în buget.

Partidul Social Democrat va depune moţiuni simple împotriva a doi miniştri liberali, a anunțat, marți, liderul Marcel Ciolacu.

Șef al Finanțelor, Florin Cîțu este criticat pentru sincopele apărut în desfășurarea programului IMM Invest.

În schimb, Adrian Oros este contestat pentru lipsa măsurilor împotriva secetei și pentru că a acceptat reluarea exportului de cereale.

Marcel Ciolacu a evitat să spună dacă PSD ia în calcul depunerea unei moţiuni de cenzură după încetarea stării de urgenţă, la 15 mai, dar şi să discute despre alegeri.

Platforma IMM Invest a fost relansată marți. Site-ul a devenit inaccesibil la momentul lansării inițiale. Ministrul Florin Cîțu a acuzat atunci un act de sabotaj.

Ministrul Agriculturii a anunțat, marți, că de luna viitoare se vor putea depune cereri de finanţare pentru agricultorii asiguraţi ale căror culturi au fost afectate de secetă. Totodată, Adrian Oros a transmis că nu vor fi achitate lucrările realizate deficitar pe infrastructura principală de irigaţii, iar contractele respective vor fi reziliate.

Ministrul a admis, recent, că din cauza efectelor secetei viitoarea recoltă va fi foarte slabă.


Ultimele stiri
Directorii de școli și inspectorii școlari vor fi schimbați anul viitor, iar concursurile ar urma să aibă loc…

Mai multe cluburi din SuperLiga României îi cer lui Nicușor Dan să nu promulge legea care stabilește că…

Un susținător al lui Călin Georgescu, obligat de instanță să achite 50.000 de lei daune morale unui bărbat…

Legea Nordis, promulgată de președintele Nicușor Dan: „Sumele plătite de cumpărători nu pot fi folosite în alte scopuri…

Percheziții ale Parchetului European la Primăria Târgu Jiu. Cercetările au legătură cu unele achiziții făcute în școli cu…

Premierul Bolojan: „Foarte posibil, din această seară alimentarea cu apă menajeră va fi reluată în Prahova. Despre responsabili: „Dacă…

ÎCCJ explică de ce a atacat a doua oară la CCR legea privind pensiile magistraților. Purtătorul de cuvânt…

5 idei de pijamale perfecte pentru o seară de film acasă (P)

Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ninel Peia l-a…

Grecia: Consecințele furtunii Byron în sud-estul Greciei. Străzi inundate și drumuri blocate în Atena. Școlile au fost închise…