Confidenţialitate


Ioana Dogioiu: Premierul s-a întâlnit cu domnul Bogos, prin intermediul președintelui PNL Vaslui, Mihai Barbu, pentru „chestiuni politice, de organizare la nivelul filialei” | AUDIO


Ioana Dogioiu: Premierul s-a întâlnit cu domnul Bogos, prin intermediul președintelui PNL Vaslui, Mihai Barbu, pentru „chestiuni politice, de organizare la nivelul filialei” | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Noi detalii de la Palatul Victoria despre discuția pe care premierul Ilie Bolojan a avut-o cu afaceristul vasluian Fănel Bogos. Acesta a ajuns la Guvern prin intermediul președintelui PNL Vaslui, Mihai Barbu, care a solicitat o audiență cu premierul pe teme politice, spune purtătorul de cuvânt al Executivului. Discuția, care a avut loc pe 23 septembrie, a durat 15 minute, nu patru ore, cum s-a vehiculat în interceptările din dosarul omului de afaceri. O altă interacțiune între cei doi nu a mai avut loc ulterior, susține Ioana Ene Dogioiu.

Ioana Ene Dogioiu: „Discuția a durat 15 minute, nu mai mult”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ioana Ene Dogioiu: „Domnul Barbu, președintele PNL Vaslui, a solicitat o audiență la primul-ministru la Palatul Victoria, nu în Modrogan. A venit însoțit de domnul Bogos. Motivul invocat au fost chestiuni politice, de organizare la nivelul filialei. Discuția a durat 15 minute, nu mai mult, nu patru ore. Nu s-a ieșit din nicio ședință de guvern.”

Reporter: Deci nu știa domnul premier că este o problemă penală și că vine pentru o astfel de cauză?

Ioana Ene Dogioiu: „Cu siguranță.”

Ioana Ene Dogioiu: „Ce i-a spus domnul Barbu domnului prim-ministru, eu chiar nu știu”

Întrebată despre subiectul discuției, Ioana Ene Dogioiu susține că nu are acces la discuțiile private ale premierului, dar nicio măsură nu a fost întreprinsă după ce Ilie Bolojan a discutat cu Fănel Bogos și Mihai Barbu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ioana Ene Dogioiu: „În mod cert, domnul Barbu a venit însoțit de domnul Bogos. Conform registrului de intrări, este consemnat, deci nu a venit în mod clandestin domnul Bogoș. Ce i-a spus domnul Barbu domnului prim-ministru, eu chiar nu știu.”

Reporter: Eu vă întreb dacă premierul știa că domnul Barbu, care a solicitat întâlnirea, va mai veni cu un om de afaceri cu anumite probleme. Știa sau nu știa?

Ioana Ene Dogioiu: „Sunt absolut convinsă că domnul premier nu știa, pentru că nu se ocupa cu asemenea lucruri. Dacă știa sau nu știa că domnul Barbu va veni însoțit de domnul Bogoș, nu știu; personal nu l-am întrebat, deci nu vă pot da un răspuns.”

Potrivit stenogramelor din dosarul instrumentat de DNA, Fănel Bogoș ar fi plătit 1,5 milioane de euro unor intermediari pentru a-i fi facilitată o întâlnire cu Ilie Bolojan. Afaceristul ar fi urmărit să schimbe conducerea DSV Vaslui pentru a-și debloca un dosar de despăgubiri în valoare de 13 milioane de lei.


Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…