Străinii care doresc să lucreze pe teritoriul Federației Ruse ar putea fi obligați să învețe limba țării gazdă. În caz…
Este vorba de peste 400 de milioane de dolari.
Cel puţin 12 persoane și-au pierdut viața într-un incendiu declanşat în această dimineață într-un spital din Taiwan, iar alți 72…
Atât partidul conservator al premierului Viktor Orban cât și opoziția speră să adune în stradă câte 100 de mii de…
Cei doi candidați s-au confruntat pe teme de politică externă. Dacă republicanul a mizat pe îndepărtarea lui Bashar al Assad…
Omorul, tâlhăria, violul, traficul de stupefiante și adulterul se pedepsesc cu moartea în Iran.
Dinamo se mentine in lupta pentru titlu, dupa ce s-a impus in derbyul de pe Arena Nationala, meci restanta din…
Invingatoare in ultimul meci al etapei a 12-a, Concordia a urcat pe locul 9 in Liga Intai
Ciclistul american a ramas oficial fara toate cele 7 titluri de campion in Turul Frantei
Ştefan Bănică a fost invitatul special al emisiunii 'Deşteptarea' de luni, unde şi-a lansat noul single 'Ce e dragostea'.
Solistul şi actorul Gianni Morandi, unul dintre simbolurile scenei italiene, va concerta pentru prima oară în România, pe 27 octombrie,…