Confidenţialitate


Intervenții în desfășurare în mai multe județe din sudul și sud-estul țării. Departamentul pentru Situații de Urgență, alături de Ministerul Afacerilor Interne monitorizează evoluția fenomenelor


Intervenții în desfășurare în mai multe județe din sudul și sud-estul țării. Departamentul pentru Situații de Urgență, alături de  Ministerul Afacerilor Interne monitorizează evoluția fenomenelor

Intervenții în desfășurare în mai multe județe din sudul și sud-estul țării, după ce ninsorile și viscolul au produs blocaje rutiere și avarii la rețelele de electricitate. Structurile aflate în coordonarea Departamentul pentru Situații de Urgență, alături de cele ale Ministerul Afacerilor Interne, acționează pentru gestionarea situațiilor generate de vremea severă.

Zeci de autovehicule au rămas înzăpezite, circulația este închisă sau restricționată pe mai multe drumuri naționale și județene, iar mii de oameni sunt afectați de întreruperi ale alimentării cu energie electrică. Autoritățile monitorizează permanent evoluția fenomenelor și fac apel la populație să evite deplasările neesențiale și să se informeze din surse oficiale.

Structurile aflate în coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență, alături de celelalte structuri ale MAI, acționează în continuare pentru gestionarea efectelor generate de condițiile meteo nefavorabile.

La momentul raportării, sunt intervenții în desfășurare în 8 județe (BR, B, BZ, CL, GR, IL, IF și PH) unde 58 autovehicule cu aproximativ 106 persoane sunt blocate din cauza zăpezii depuse pe carosabil. Persoanele nu au solicitat îngrijiri medicale.
Nu sunt semnalate urgențe la care echipajele de intervenție să nu poată ajunge.
La această oră, nu sunt autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condițiilor meteo nefavorabile.

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică se înregistrează avarii în 23 localități din 3 județe (DB, PH și TR) însumând un număr de aproximativ 3.949 consumatori finali afectați.

Starea rețelei de drumuri se prezintă astfel:
Trafic rutier:

Trafic închis:
– 3 tronsoane de drum național (1 între județele Brăila și Ialomița, 1 între județele Ilfov și Călărași și 1 în județul Ialomița).
– 21 tronsoane de drum județean, în județele Brăila, Buzău, Călărași, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Prahova și Teleorman.

Trafic restricționat:
Masa maximă autorizată > 3.5 tone:
– 3 tronsoane de drum național (1 între județele Brăila și Ialomița, 1 între județele Ialomița și Buzău și 1 între județele Ialomița și Prahova);

Masa maximă autorizată > 7.5 tone:
– 2 tronsoane de drum național, în județul Călărași.

Trafic aerian:
– piste închise: 1 pistă închisă în intervalul orar 07.10 – 11.00 din cauza condițiilor meteo nefavorabile (gheață, polei) pe Aeroportul Internațional ”Mihail Kogălniceanu” Constanța.

Trafic naval:
– județul Constanța – manevre suspendate în toate porturile maritime;
– județul Tulcea – manevre suspendate în Bara Sulina.

Trafic feroviar – nu sunt înregistrate blocaje de trafic feroviar.

Prioritatea rămâne protejarea vieții și reducerea riscurilor pentru populație.

Structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizate și acționează integrat pentru a asigura un răspuns coordonat și eficient. Situația este monitorizată permanent, iar forțele din teren intervin în dinamică, în funcție de evoluția operativă.

Recomandăm cetățenilor să se informeze din surse oficiale și să evite deplasările în zonele afectate dacă nu sunt absolut necesare.

 În caz de urgență, apelați 112.

 Detalii meteo: Meteo Romania | Site-ul Administratiei Nationale de Meteorologie

 Recomandări: Fii pregatit 


Ultimele stiri
Drumuri închise din cauza viscolului și ninsorii abundente. Șoferii sunt sfătuiți să evite deplasările dacă nu sunt absolut…

NASA va lansa misiunea Artemis II la începutul lunii martie. Cât timp vor avea la dispoziție astronauții pentru…

Bacteria Clostridium perfringers a fost identificată din nou în apa de la Curtea de Argeş | AUDIO

Care sunt noutățile din programa de Limba și literatura română pentru elevii de clasa a IX-a. Elevii vor…

Premierul Bolojan se va întâlni pe 26 februarie cu preşedinta Comisiei Europene. Aspectele legate de implementarea PNRR, în…

De ce a mers Nicușor Dan la prima reuniune a Consiliului pentru Pace. Politologul Cristian Pîrvulescu: „România a…

Curtea supremă a SUA a anulat tarifele globale impuse de președintele Donald Trump. Reacția liderului de la Casă…

Sibiu: Un bărbat și-a înființat o asociație pentru protecția drepturilor copiilor pentru a le cere minorilor, pe internet,…

Donald Trump anunță că va desecretiza dosare despre extratereștri, după ce fostul președinte american, Barack Obama, a făcut…

Bacău: Vilă care i-a aparținut lui Sorin Ovidiu Vîntu, scoasă la vânzare prin executare silită. Atât Primăria, cât…