Confidenţialitate

Internetul te ajută sa dormi bine

Tratamentul a fost deja testat pe un grup de voluntari format din 44 de persoane care suferă de insomnie.

În cele 22 de apartamente unde a fost instalată aplicaţia s-a observat că voluntarii au avut un somn mai bun, iar rezultatele s-au îmbunătăţit în şase luni de experiment.

În încăperile unde nu a fost instalată aplicaţia, oamenii au avut aceleaşi probleme cu somnul.

O mare parte din populaţia lumii suferă de insomnie, care se tratează cu medicamente sau terapie psihologică, însă noua descoperire ar putea să fie revoluţionară, având în vedere că nu face apel la medicamente.

Aplicaţia se numeşte ‘Dormiţi sănătos cu ajutorul internetului’ şi a fost dezvoltată de cercetătorii de la Universitatea din Virginia, Statele Unite.

Evident că acesta nu poate înlocui medicul, pentru că nu prescrie medicamente, însă sunt folosite concepte din psihologie introduse în jocuri, întrebări şi povestiri care îl fac pe utilizator să se calmeze şi să îşi înlăture gândurile negre care stau la bază tulburării somnului.