Confidenţialitate


Intalnirea dintre TRUMP și KIM Jong-un, conform planului


Intalnirea dintre TRUMP și KIM Jong-un, conform planului

Întâlnirea dintre președintele american Donald Trump și liderul nord-coreean Kim Jong-un va avea loc conform planului – a  declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sarah Sanders, la o conferință de presă.

“Oferta a fost facută și acceptată. Coreea de Nord a făcut mai multe promisiuni și sperăm că vor fi respectate și, dacă este așa, întâlnirea va avea loc conform planului”, a spus purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Reprezentanta șefului de stat american nu a dat mai multe detalii despre locul și  data întâlnirii, precizând că se fac însă pași administrativi.

Întrevedere dintre cei doi lideri ar putea avea loc până la sfârşitul lunii mai. Acest anunţ spectaculos a fost făcut la Casa Albă şi vine în urma unor contacte între Coreea de Nord şi Coreea de Sud.

Kim Jong-un ar fi vorbit cu oficialii sud-coreeni și despre renunțarea la armele nucleare şi a promis să se abţină „de la orice nou test nuclear sau de rachetă”.

O reacție a venit și din partea Rusiei: „Sperăm că această întrevedere va avea loc”, a declarat Serghei Lavrov – Ministrul rus al Afacerilor Externe.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…