Confidenţialitate


Instantanee La Pas pe Calea Victoriei – GALERIE FOTO


Instantanee La Pas pe Calea Victoriei – GALERIE FOTO

În București, am fost din nou, la pas pe Calea Victoriei.

Pe 3 și 4 iunie, Primăria Capitalei prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, a organizat cea de-a doua ediție a evenimentului „La pas pe Calea Victoriei”, care transformă segmentul de la intrarea dinspre Piața Victoriei, până la intersecția cu strada George Enescu, într-o zonă pietonală animată de o mulțime de evenimente. Cei care s-au plimbat pe Calea Victoriei în weekend au avut parte de muzică, expoziții în aer liber dar și de spectacole de teatru pentru copii, cu intrare gratuită: „Frumoasa și Bestia”, „Mica Sirenă”, „Cartierul poveștilor” – prezentat de Teatrul „Ion Creangă”, „Capra cu trei iezi” și „Motanul Încălțat” – prezentate de Teatrul „Țăndărică”.

Pictorul Daniel Relenschi a desenat pe asfalt două șotroane în 3D, o reinterpretare a unui joc popular al copilăriei. ”Această reinterpretare vine în speranța că jocul va prezenta interes și pentru copii de astăzi care nu cunosc atât de bine jocurile copilăriei de altădată”, explică artistul.

Hărțile evenimentului ”La pas pe Calea Victoriei” au fost așezat pe șosea la un capăt și altul al tronsonului pietonal, fiind și ele transformate în opere de artă.

Fotograful Octav Drăgan a căutat să surpindă cu aparatul său de fotografiat câteva instantanee La Pas pe Calea Victoriei.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează