Confidenţialitate


Instabilitate atmosferică accentuată, în Dobrogea, sud-estul Moldovei şi în Muntenia


Instabilitate atmosferică accentuată, în Dobrogea, sud-estul Moldovei şi în Muntenia

Meteorologii au emis, luni, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi moderate cantitativ, în Dobrogea, sud-estul Moldovei şi în Muntenia.

Codul galben este valabil până la ora 21.00

”În Dobrogea, sud-estul Moldovei şi în Muntenia, mai ales în sudul şi estul regiunii, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40…60 l/mp. Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină”, potrivit ANM.

În estul Olteniei şi în sudul Transilvaniei va continua să plouă şi se vor acumula cantităţi de apă de 20…25 l/mp, după ce, în ultimele 24 de ore, în zonă s-au înregistrat cantităţi de apă cuprinse, în general, între 25 şi 45 l/mp.

Potrivit ANM, astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe arii restrânse.

 


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează