Confidenţialitate


Inspectorii ONU ajung, astazi, in Siria


Inspectorii ONU ajung, astăzi, în Siria, la periferia Damascului, locul în care săptămâna trecută ar fi avut loc un atac cu arme chimice.

Sute de oameni au murit după ce armata siriană ar fi folosit substanțe chimice și gaze împotriva populației, susține opoziția siriană.

Regimul lui Bashar al-Assad a permis, într-un final, echipei ONU accesul în zonă, după ce Statele Unite, Franța, dar și alte țări au amenințat cu o intervenție în Siria.

De la Paris, președintele Institutului pentru analize strategice, François Géré, a explicat la postul de radio France Info acțiunea inspectorilor ONU.

Bazându-se pe rapoarte medicale, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a înregistrat peste 300 de morţi cauzate de gaze toxice. Opoziţia siriană afirmă insa că ar fi vorba de aproximativ 1.300 de oameni. Regimul de la Damasc dezminte oficial că a comis atacul cu arme chimice.


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează