Confidenţialitate


”Insomniile Districtului”, în galeria vitrată și grădina istorică de la Școala Centrală din București


”Insomniile Districtului”, în galeria vitrată și grădina istorică de la Școala Centrală din București

Sâmbătă, 15 iunie, de la orele 21.00 la 3 dimineața, ARCEN lansează seria de evenimente „Insomniile Districtului” în galeria vitrată și grădina istorică de la Școala Centrală din București, locul cel mai central al Districtului 40.

Timp de 6 ore, pe parcursul nopții de 15 spre 16 iunie, Școala Centrală devine o instalație efemeră de artă contemporană dedicată intimității. Cele mai comune obiecte pe care le folosim de-a lungul vieții, străzile pe care trecem zi de zi în anumite perioade precise, locurile pe care le frecventăm, scrisorile, biletele și fotografiile care ne rămân după despărțirea de oamenii pe care i-am iubit, toate devin depozitarele memoriei noastre afective. Suntem locuiți de o geografie interioară în care obiecte, străzi, orașe, mesaje, sunete și lumini devin borne de memorie și de întoarceri într-un timp intim, tot mai inaccesibil și mai estompat. Contactul direct cu obiectele încărcate de semnificații intime pot actualiza interior experiențe și perioade din viața noastră pe care le-am uitat demult.

Pornind de la un text foarte personal scris și rostit de Edmond Niculușcă, experiența de la Școala Centrală nu e o explorare a poveștii lui, ci un pretext de actualizare, pentru fiecare participant la Insomnie, a unor povești intime uitate, o explorare a straturilor memoriei geografiei intime care ne locuiește. Galeria istorică devine desfășurarea în spațiu, prin dialogul dintre textul lui Edmond Niculușcă și viziunea lui Mircea Barac, a multor povești intime care se vor actualiza în noaptea de 15 spre 16 iunie în jurul grădinii istorice de la Școala Centrală. Pe holurile galeriei vitrate vor fi expuse obiecte, bilete, mesaje, texte, un laptop, totul într-un mod care va surprinde și care va fi un parcurs interior pentru fiecare participant în parte.

Grădina istorică va fi scena unui performance muzical de 6 ore, în care o trupă va produce muzică experimentală în acord cu tema intimității și a „grădinii paradis” unde oamenii sunt invitați să facă noapte albă.

Insomniile Districtului sunt o serie de evenimente dedicate artelor vizuale și performative, arhitecturii contemporane și experimentului artistic în spații istorice care devin, timp de o noapte, instalații efemere de artă. | Insomniile Districtului transformă clădiri din cartier în adevărate universuri de insomnie creativă. | Scopul Insomniilor e de a reactiva spații istorice din District 40, valorificându-li-se potențialul istoric și comunitar prin intermediul culturii contemporane.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”