INS: Scăderi dramatice în turism

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna mai 2020 au scăzut cu 96,9% faţă de cele din luna mai 2019, până la 34.600, cele ale turiştilor străini reprezentând 3,8%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) remise joi AGERPRES.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (76,9% din total turişti străini), marea majoritate fiind din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Conform INS, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna mai 2020 au însumat 65.700, în scădere cu 97% faţă de cele din luna mai 2019.

Din numărul total de înnoptări, cele ale turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 93,9%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 6,1%.

În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (55% din total turişti străini), iar dintre aceştia 59,1% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene. Durata medie a şederii în luna mai 2020 a fost de 1,9 zile la turiştii români şi de 3,0 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna mai 2020 a fost de 6,9% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 23,4 puncte procentuale faţă de luna mai 2019. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna mai 2020 s-au înregistrat la moteluri (10,4%), vile turistice şi cabane turistice (fiecare cu câte 9%), pensiuni turistice (8,5%), bungalouri (7,5%), hosteluri (7,2%) şi hoteluri (6,7%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna mai de 196.100, în scădere cu 81,5% faţă de luna mai 2019. Mijloacele de transport rutier şi naval au fost cele mai utilizate pentru sosirile din străinătate, reprezentând 94,3%, respectiv 3,7% din numărul total de sosiri.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna mai de 302.000, în scădere cu 83,9% comparativ cu luna mai 2019. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 88,8%, respectiv 10,3% din numărul total de plecări.

În perioada 1 ianuarie -31 mai 2020, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 1,81 milioane, în scădere cu 57,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Din numărul total de sosiri, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2020 sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 84,3%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 15,7%.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,2% din total turişti străini), iar dintre aceştia 71,7% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Potrivit INS, în perioada 1 ianuarie -31 mai 2020, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 3,57 milioane, în scădere cu 57,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Din numărul total de înnoptări, în perioada menţionată, cele turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 82,7%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 17,3%.

În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (72,5% din total turişti străini), iar dintre aceştia 70,3% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene. Durata medie a şederii în primele cinci luni a fost de 1,9 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2020 a fost de 21,1% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 5,4 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă din 2019. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în primele cinci luni s-au înregistrat la hoteluri (25,6%), vile turistice (17,7%), hosteluri (17,5%), bungalouri (16,3%) şi pensiuni turistice (16,1%).

Pe judeţe, în perioada 1 ianuarie-31 mai 2020, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Municipiul Bucureşti (302.000), Braşov (250.100) şi Prahova (101.200) iar înnoptările turiştilor au înregistrat valori mai mari în Municipiul Bucureşti (544.500), Braşov (514.300) şi Prahova (222.900).

Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi in structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (29.600), Israel (27.100), Italia (25.900) Regatul Unit (17.900) şi Franţa (16.400). Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada de referinţă 1 ianuarie – 31 mai 2020 de 2,31 milioane, în scădere cu 45,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile vizitatorilor străini în România, reprezentând 79,1%, respectiv 18,3% din numărul total al sosirilor.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie-31 mai 2020 de 4,46 milioane, în scădere cu 44,9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 69,1%, respectiv 30,2% din numărul total de plecări.

Potrivit INS, aceste date „surprind impactul crizei COVID-19 şi al măsurilor luate de autorităţi ca urmare a decretării stării de urgenţă pe teritoriul României începând cu 16 martie 2020 şi a stării de alertă începând cu 17 mai”.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS