Confidenţialitate


Informare meteo de vânt, lapoviţă, ninsoare şi răcire accentuată a vremii


Informare meteo de vânt, lapoviţă, ninsoare şi răcire accentuată a vremii

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o informare meteo de vânt, lapoviţă, ninsoare şi răcire accentuată a vremii, valabilă din această seară până duminică după-amiaza, în întreaga ţară.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 12 ianuarie, ora 22:00 – 14 ianuarie, ora 16:00, vântul se va intensifica treptat, începând din cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (12/13 ianuarie), la început în regiunile sudice şi la munte, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (13 ianuarie) local şi în centrul şi nord-vestul ţării.

În zonele respective se vor înregistra viteze la rafală de 45 – 55 km/h, mai mari pe litoral şi în sudul Banatului, de până la 60 – 70 km/h.

Duminica, 14 ianuarie, intensificări temporare ale vântului vor mai fi în Dobrogea, mai ales în zona litoralului, sudul Banatului şi, local, în Muntenia.

Meteorologul de serviciu, Romica Jurca:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Din cursul nopţii de vineri (12 ianuarie) şi până în dimineaţa zilei de duminică (14 ianuarie), temporar se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ în majoritatea regiunilor. Acestea vor fi predominat sub formă de ninsoare în Oltenia, Transilvania şi pe arii restrânse în Muntenia, mai ales lapoviţă şi ninsoare în Dobrogea, Banat şi Crişana, iar local la munte şi în Moldova va ninge. Se va forma polei sau gheţuş.

Totodată, ninsori slabe cantitativ vor mai fi pe parcursul zilei de duminică pe litoral, sud-vestul Olteniei şi sudul Banatului.

În intervalul menţionat, vremea se va răci, astfel că duminică temperaturile maxime vor fi preponderent negative, iar nopţile de la începutul săptămânii viitoare vor fi geroase îndeosebi în nordul, nord-estul şi centrul ţării.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă vineri


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu