Confidenţialitate

INFOMANIA • 20 octombrie 2021: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În “al 12-lea ceas” al luptei cu actualul val al pandemiei, după cum el însuși l-a numit, șeful statului a convocat pentru miercuri o ședință cu toți responsabilii în gestionarea crizei sanitare. Admițând că este “alarmantă” lipsa de acțiuni concrete din partea autorităților, fără a numi vreuna totuși, Klaus Iohannis vrea noi restricții. Acestea au fost cerute insistent de medici în ultimele luni, care au criticat relaxările permise de guvernul lui Florin Cîțu.

Potrivit președintelui, valul 4 este “mult mai agresiv decât cele mai pesimiste așteptări”, “o dramă națională de proporții teribile pe care trebuie să o depășim”.
Decesele provocate de Covid sunt “reale”, iar conspirațiile și informațiile false “fac mult rău”, a adăugat Klaus Iohannis, care consideră că opozanții vaccinării sunt, în parte, vinovați de actuala situație.

Președintele a adăugat că România le este recunoscătoare tuturor țărilor care i-au oferit sprijin în această perioadă.

Făcând apel la solidaritate, la portul măștii și la păstrarea distanței fizice, Klaus Iohannis a insistat că vaccinarea este singura soluție, după cum o demonstrează situația epidemiologică din alte state. În opinia sa, “orice zi pierdută sau de ezitare poate avea efecte dramatice pentru societate”.

Comentând declarațiile lui Klaus Iohannis într-o ediție specială a Știrilor Europa FM, editorialistul Cristian Tudor Popescu a punctat că ședința convocată de președinte trebuia să fi avut, de fapt, loc până acum, dat fiind că situația epidemiologică s-a agravat în ultimele săptămâni.

Tot la Europa FM, profesorul de sănătate publică Răzvan Cherecheș a opinat că un lockdown, fie în întreaga țară, fie doar în marile orașe, este singura soluție. Potrivit lui, de la momentul instituirii unei carantine, numărul îmbolnăvirilor va continua să crească timp de 3 săptămâni.

Ministrul interimar al Sănătății a admis, la TVR, că actualele restricții nu sunt puse în aplicare prin controale aspre și sancțiuni suficiente. Attila Cseke vrea revenirea, cât mai mult posibil, la telemuncă. Ministrul consideră că trebuie să rămână fără drept de practică acele cadre medicale care se pronunță împotriva vaccinării. În opinia lui Attila Cseke, nu trebuie păstrați în sistem acei oameni care nu cred în ştiinţă.

Cu mai mult de 570 de decese asociate Covid, România a consemnat cea mai neagră zi de la debutul pandemiei. Mai mult de 1.800 de pacienți infectați cu SARS-CoV-2 sunt spitalizați în stare gravă la Terapie Intensivă.

Potrivit lui Emilian Popovici, vicepreședinte al Societății de Epidemiologie, într-o săptămână, mor de Covid tot atâția români cât la Revoluție sau la Marele Cutremur din 1977.

Alte aproape 19.000 de contaminări au fost confirmate, marți, prin teste.

Incidenţa Covid a trecut de 16 cazuri la mia de locuitori în Bucureşti, ceea ce înseamnă o creștere de 8 ori într-o singură lună. În preajma Capitalei, 8 localităţi ilfovene au rate de peste 20 la mie.

Expertul trimis la București de Organizația Mondială a Sănătății spune că în gestionarea crizei sanitare ”toată lumea trebuie să se implice, de la guvernanți, la instituțiile publice și până la cetățeni”. Heather Papowitz va consilia autoritățile pentru a aduce sub control actual val al pandemiei, în contextul în care există temeri despre posibilitatea apariției unei tulpini locale de SARS-CoV-2 din cauza ratei scăzute a vaccinărilor.

Mediul de afaceri a lansat un apel disperat către guvernanți, cerându-le să contribuie la eforturile de convingere a populației. Potrivit patronilor din Coaliția pentru Dezvoltarea României, lipsa unui mesaj unitar generează neîncrederea în vaccinare.

Aproape 69.000 de doze au fost administrate în decursul a 24 de ore. În jur de 37.000 de români s-au vaccinat pentru prima oară, la 10 luni de când serurile au devenit disponibile. Totodată, mai mult de 24.000 de persoane și-au făcut supra-rapelul.

Ministrul interimar al Muncii spune că a devenit “uriaşă” nevoia de valorizare a certificatului sanitar. Potrivit Ralucăi Turcan, documentul trebuie să devină paşaport de acces la muncă în instituţiile publice.

Criticând guvernanții pentru proasta gestionare a crizei sanitare, liderul PSD și-a îndemnat colegii de partid să meargă la Romexpo, miercuri, pentru a se vaccina cu a 3-a doză. Marcel Ciolacu consideră că gestul la care cheamă este unul de responsabilitate.

Sute de bebeluși s-au născut din mame infectate cu SARS-CoV-2 în România. Nașterile premature prin cezariană au sporit în pandemie, potrivit organizației Salvați Copiii. Sarcina cu Covid este o vulnerabilitate atât pentru mamă, cât și pentru făt. Potrivit specialiștilor, vaccinul este imperativ, în orice etapă a sarcinii.

Situația se deteriorează și în țările vecine României. Bulgaria a raportat, marți, aproape 5.000 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, cel mai ridicat bilanţ zilnic din ultimele luni.  Ucraina a comunicat un record negativ peste 500 de decese asociate Covid. 

Capitala Rusiei va institui noi restricţii din prima zi a săptămânii viitoare. Autorităţile moscovite au ordonat vaccinarea obligatorie a angajaţilor din serviciile publice și carantinarea vârstnicilor nevaccinați. Rusia a raportat o mie de decese zilnice, cel mai mare de la începutul pandemiei.  

O nouă variantă a tulpinii Delta se răspândește în Marea Britanie, unde peste 80% din populaţia eligibilă este vaccinată cu schema completă. Pentru moment, nu se știe dacă mutația este rezistentă la anticorpi și nici dacă provoacă o formă mai gravă a bolii Covid.

Deși era plasat în carantină la domiciliu, un tânăr din Botoșani a fost surprins, de polițiștii punctul de frontieră Româneşti, la volanul unei mașini fără a avea permis de conducere. Bărbatul este cercetat pentru ambele fapte.

Patronii estimează că lunile de iarnă vor fi cea mai dificilă perioadă de la criza financiară încoace.  Peste 100.000 de firme riscă să se închidă, potrivit unei analize Sierra Quadrant. Scumpirea carburanţilor şi creşterea tarifelor la energie şi gaze au accentuat şi mai mult problemele financiare. De la începutul anului, peste 73.000 de firme au intrat în insolvenţă, şi-au suspendat activitatea sau au fost dizolvate sau radiate, cu 13.000 mai multe decât în anul trecut.

Premier desemnat, Dacian Cioloș spune că echipa și programul său de guvernare sunt soluția momentului. Cabinetul are de trecut, miercuri, testul votului în Parlament. Ședința de plen este programată la ora 10.00.

Demersul se anunță unul sortit eșecului, în condițiile în care USR are doar 80 de parlamentari, iar un cabinet are nevoie de 234 de voturi pentru a fi învestit.

Niciun alt partid nu și-a anunțat susținerea pentru formula de executiv și programul de guvernare propuse de Dacian Cioloș. PNL și UDMR au anunțat că parlamentarii lor vor fi prezenți în sala de plen, dar se vor abține de la vot.

Ministeriabilii au fost audiați, marți, într-o ședință legislativă maraton, și respinși pe bandă rulantă. Dintr-o greșeală a social-democraților, doar Cătălin Drulă a primit aviz pozitiv pentru șefia Ministerului Transporturilor, un portofoliu pe care l-a deținut în defuncta coaliție de guvernare.

USR consideră că, prin atitudinea manifestată, PSD și PNL au refăcut, în mod tacit, Uniunea Social Liberală, nereușind “să treacă peste propriile lor supărări, interese, calcule politicianiste”.

Liberalii se pregătesc să reia propriile negocieri pentru a închega o nouă majoritate în jurul unui premier. USR își condiționează participarea la discuții. Uniunea insistă că nu îl va accepta pe Florin Cîțu în fruntea executivului, considerând că acesta nu poate conduce un cabinet de coaliție.

4 șarlatani au păcălit zeci de persoane, pretinzând că au har divin şi pot rezolva orice fel de problemă socială. Prejudiciul estimat în dosar depășește 200.000 lei.

Fost primar al Iaşului, Gheorghe Nichita a fost eliberat din Penitenciarul Botoşani, unde executa – din vara anului 2020 – sentința de 5 ani de închisoare pentru luare de mită. Fostul edil a mai fost condamnat într-un alt dosar, dar verdictul nu este definitiv. 

Procurorii gălățeni cercetează cazul unei adolescente din Umbrărești care a fost violată de 4 indivizi. Agresiunea a fost filmată. Imaginile au ajuns pe internet, fiind văzute de o rudă a fetei, care a alertat familia.

Secretarul american al Apărării va fi prezent, miercuri, în România. Lloyd Austin va vorbi despre rolul României în NATO şi în regiunea Mării Negre.

Facebook rămâne rețeaua de socializare preferată a internauților români, platforma fiind folosită de toate grupele de vârstă, dar mai ales de persoanele cu vârste de peste 55 de ani. În România, televiziunea rămâne principala sursă de informație.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Bulgaria pentru sancţiuni disciplinare împotriva unui magistrat. Aleasă în 2009 la conducerea Uniunii Judecătorilor de la Sofia, Miroslava Todorova a criticat în mai multe rânduri acţiuni ale unor colegi și ale guvernului. Ulterior, salariul acesteia a fost suspendat pentru un an și a fost retrogradată.

CEDO a decis că arestarea unui bărbat în Turcia, în baza legii privind insultarea preşedintelui, a încălcat libertatea de exprimare. Curtea solicită Ankarei să modifice actul normativ în cauză. În 2017, Vedat Sorli a primit o pedeapsă de 11 luni de închisoare după ce a publicat pe Facebook o caricatură şi o fotografie în care apărea preşedintele Recep Erdogan, însoţite de comentarii satirice şi critice. Nu a existat nicio justificare pentru detenţia bărbatului, au concluzionat judecătorii europeni. În ultimii ani, mii de turci au fost puşi de acuzare şi condamnaţi pentru o așa-zisă insultare a lui Recep Erdogan. Autoritarul președinte și-a trimis în spatele gratiilor opozanții, folosindu-se de pretextul unui puci eșuat în vara anului 2016.

La solicitarea Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii și Franței, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite se reunește de urgenţă miercuri, în spatele uşilor închise, pentru a discuta despre provocatoarea Coree de Nord. Regimul de la Phenian a lansat, marți, o rachetă balistică de pe un submarin, primul astfel de test din ultimii 5 ani. Coreea de Nord susține că arma este dotată cu “multe tehnologii avansate de control şi ghidare”.

Erupţia vulcanului Cumbre Vieja continuă de pe insula spaniolă La Palma. Primele scurgeri de lavă au fost consemnate în urmă cu o lună, ajungând între timp la apele Oceanului Atlantic. Aproape 2.000 de clădiri au fost distruse. În total, aproape 7.000 de persoane au fost evacuate din cauza erupţiei pe insula cu aproape 85.000 de locuitori. Norii de cenuşă proveniţi de la vulcan perturbă, în mod regulat, cursele aeriene. Insula La Palma se confruntă cu cea de-a treia erupţie din ultimul secol, după cea a vulcanului San Juan în 1949 şi cea a vulcanului Teneguia în 1971.

În a 3-a etapă a grupelor Ligii Campionilor, Paris Saint Germain a învins RB Leipzig cu 3-2, echipa franceză revenind după ce a fost condusă cu 2-1. Argentinianul Leo Messi a reușit prima “dublă” în tricoul lui PSG. Cu același scor, Liverpool s-a impus pe terenul lui Atletico Madrid. Ajax Amsterdam a “zdrobit” Borussia Dortmund cu 4-0. Inter Milano a trecut de Sheriff Tiraspol cu 3-1.

Șeful Federaţiei italiene de fotbal propune ca suporterii rasişti să fie identificaţi şi să nu mai aibă voie vreodată pe stadioane. Gabriele Gravina a reacționat astfel după ce mai mulți jucători de culoare s-au plâns că, în actualul sezon al Serie A, au fost victimele abuzurilor verbale. Italia intenţionează să candideze pentru organizarea EURO 2028.

Simona Halep (19 WTA) s-a calificat în optimile turneului de tenis de la Moscova. Românca a învins-o pe rusoaica Anastasia Potapova (68 WTA), scor 6-1, 6-4. În faza următoare la Kremlin Cup, Simona Halep o va întâlni o altă rusoaică, anume Veronika Kudermetova (32 WTA).

La cei 40 de ani ai săi, Marian Drăgulescu evoluează la ultima sa competiție din carieră, Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică din Japonia. Veteranul sportiv concurează, miercuri, în calificările probei de sărituri. Marți, Maria Ceplinschi s-a calificat în finalele de sol și individual compus.

Flacăra olimpică a fost predată, marți, la Atena, organizatorilor chinezi ai Jocurilor de iarnă. Torța a fost aprinsă, luni, în Olimpia, leagănul întrecerilor sportive ale antichității. Flacăra este așteptată la Beijing, gazda Jocurilor Olimpice al căror start este programat la 4 februarie.

Un autobuz electric 100% românesc va transporta elevii către școlile din centrul Sibiului. Cu 83 de locuri, vehiculul a intrat în teste în oraș. Bateriile au o autonomie de cel pușin 200 km în oraș, care poate fi extinsă până la 360 de kilometri.

Vaticanul și-a actualizat aplicaţia (”Click to Pray 2.0”), oferind – printre noile funcţii – un planificator personal digital, din dorința unei ”experienţe de rugăciune” îmbunătăţită. Utilizatorii îşi pot configura momentele de reculegere din fiecare zi, dar au și posibilitatea de a primi câte un memento în acest sens. Disponibilă în 6 limbi occidentale şi în cea chineză, aplicația include o ”Şcoală de Rugăciune”, care le oferă sprijin celor aflați la început pe drumul rugăciunii şi opţiunea de a forma grupuri de rugăciune cu persoane din întreaga lume.

Vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice vor creşte uşor în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, însă în zonele joase de relief, dimineața, local se va semnala ceață sau nebulozitate joasă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, iar pe arii mai restrânse şi cu viteze mai mici în regiunile din estul, sud-estul şi vestul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 20 de grade.

La București, vremea va deveni frumoasă şi se va încălzi uşor. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade.

La munte, vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice vor creşte uşor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste. Pe văi şi în depresiuni vor fi condiții de ceață.