Confidenţialitate

Încep dezbaterile finale în dosarul “Colectiv”. Procesul se află în faza de apel | AUDIO

Curtea de Apel Bucureşti începe, vineri, dezbaterile finale din dosarul “Colectiv”. Un incendiu care a mistuit un club bucureștean, în octombrie 2015, a scos la iveală o încrengătură a corupției din România. 65 de tineri au murit în urma dezastrului.

Magistraţii au stabilit ca ultimele termene din dosar să fie programate azi și în primele două zile de săptmâna viitoare (luni şi marţi).

Cătălin Tolontan, unul dintre jurnaliștii care a urmărit îndeaproape procesul, vorbea zilele trecute în emisiunea Deșteptarea de la Europa fm despre acest caz:

„Începe finalul procesului Colectiv în sensul că va fi prima ședință din cele trei, în care vor exista ultimele pledoarii, apoi instanța va rămâne probabil în pronunțare și vom avea încă o perioadă de timp, pe care judecătorii o decid, o sentință.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

 

Procesul se află în faza de apel, după ce, pe 16 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat pe primarul Cristian Popescu-Piedone, funcţionari din primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii.

Edilul a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.

Totodată, cei trei patroni ai clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – au primit câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Daniela Niţă – patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists – a fost condamnată la 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. În acelaşi dosar, pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise au primit 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani.

Cristian Niţă, director al firmei de artificii, a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au fost condamnaţi la câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.

Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie, a primit 8 ani de închisoare, Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior – 7 ani, Ramona Sandra Moţoc, referent superior – 3 ani de închisoare cu suspendare. În cazul Ramonei Moţoc, instanţa a dispus prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Persoanele condamnate au fost obligate să plătească, în solidar cu Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov, daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015.

De asemenea, inculpaţii, ISU şi Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară peste 8 milioane lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate şi rănite.

Decizia Tribunalului Bucureşti a fost atacată cu apel de persoanele condamnate, dar şi de către procurori.

Citește și: Dosarul Colectiv: Curtea de Apel București a schimbat încadrarea juridică a faptelor înlăturând sintagma „consecințe deosebit de grave” | AUDIO