Confidenţialitate


Incendiul de la Spitalul Piatra Neamț: În secția ATI, plină de pacienți, erau ținute candele aprinse | AUDIO


Incendiul de la Spitalul Piatra Neamț: În secția ATI, plină de pacienți, erau ținute candele aprinse | AUDIO

Dosarul incendiului tragic din toamnă de la Spitalul din Piatra Neamț arată condițiile în care erau internați bolnavii: candele aprinse erau ținute în secția de Terapie Intensivă, unde era atât de aglomerat încât cadrele medicale abia se puteau mișca printre pacienți.

Sunt informații care apar după audieri maraton, de 12 ore. 17 cadre medicale au oferit informații anchetatorilor.

Angajații din spital au spus că protecția contra incendiilor se limita la doar o foaie semnată retroactiv și că nimeni nu știa cum trebuie să acționeze în caz de incendiu.

Avocatul Adrian Cuculis, care reprezintă rudele unor victime ale incendiului de la ATI Piatra Neamț:

„Ieri au fost 12 ore de audieri, au fost audiate 17 persoane, respectiv cadre medicale și persoane din instituția spitalului, care au relevat niște chestiuni foarte interesante. În primul rând, oamenii aceștia nu știau exact despre ce este vorba când este un incendiu, ei semnaseră protecția la incendiu.  De esență, spitalul nu a făcut nimic altceva decât să le pună fișele respective să fie semnate, pentru a se acoperi din punct de vedere legal. În secția ATI erau aprinse candele, procurorii știu lucrul acesta, sunt făcute poze la cercetarea la fața locului erau candele pe pervazul geamului.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Trei dintre persoanele audiate au indicat drept posibilă cauză probabilă a incendiului un injectomat care a propagat focul către combinezonul asistentei.  Avocatul Adrian Cuculis mai spune la Europa FM că audierile în acest caz continuă şi vineri:

„Urmează zilele următoare să fie audiate și persoanele care au intrat într-o legătură directă, într-o colaborare cu spitalul din Piatra Neamț, în sensul că au organizat acolo circuitele de aer comprimat, de oxigen, s-au ocupat de reabilitarea și reamenajarea parțială a spitalului.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Văreamintim,un incendiu violent a izbucnit, în 14 noiembrie, la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Piatra Neamț. 10 oameni au murit în acea seară și 15 în total.

Iar medicul Cătălin Denciu, care era de gardă, a sărit în foc să își salveze pacienții și a fost rănit grav, fiind transportat, pentru îngrijiri medicale, la un spital din Belgia.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…