Confidenţialitate


Incendiu la Halele Centrale Ploieşti cu degajare mare de fum


Incendiu la Halele Centrale Ploieşti cu degajare mare de fum

Un incendiu a izbucnit duminică dimineaţă în incinta Halelor Centrale din Ploieşti, fiind însoţit de degajări mari de fum.

Pompierii au intervenit rapid şi au reuşit să localizeze şi să lichideze focul, potrivit informaţiilor transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta la nivelul superior al spaţiului comercial, existând riscul de propagare la magazinele din incintă.

“Pompierii militari prahoveni au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în incinta Halelor Centrale, Ploieşti. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la nivelul superior al spaţiului, cu degajare mare de fum. Pompierii au acţionat pentru limitarea propagării flăcărilor la spaţiile comerciale din incintă. În urma intervenţiei operative, incendiul a fost localizat şi lichidat în cel mai scurt timp, manifestându-se la o vitrină frigorifică”, precizează ISU Prahova, notează Agerpres.

Potrivit autorităţilor, în urma incidentului nu au fost înregistrate persoane rănite.

La locul evenimentului au fost mobilizate forţe din cadrul Detaşamentului 1 Ploieşti, care au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de hidroperforare, o autoscară şi un echipaj SMURD.


Ultimele stiri
Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează