Confidenţialitate


Doi medici din Sfântu Gheorghe, trimiși în judecată pentru malpraxis după decesul unui pacient | AUDIO


Doi medici din Sfântu Gheorghe, trimiși în judecată pentru malpraxis după decesul unui pacient | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Doi medici ai Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe au fost trimiși în judecată pentru malpraxis. Sunt acuzați de ucidere din culpă, după decesul unui pacient în decembrie 2024. Ambii sunt anchetați pentru că nu ar fi efectuat investigațiile care i-ar fi salvat viața pacientului, ce suferea de ulcer gastric. Iar unul dintre ei este acuzat că ar fi falsificat documente pentru a-și ascunde neglijența. Spitalul transmite că a încheiat contractele cu cei doi doctori de la Unitatea de Primiri Urgențe. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Potrivit rechizitoriului, pacientul a murit din cauza unor afecțiuni grave – ulcer gastric și varice esofagiene rupte – care nu au fost diagnosticate și tratate la timp. Anchetatorii susțin că primul medic, aflat de gardă în seara de 27 decembrie, nu ar fi efectuat investigațiile necesare, deși existau indicii privind starea gravă a pacientului.

Mai mult, acesta este acuzat că ar fi consemnat date nereale în fișa medicală și că ar fi falsificat ulterior documente pentru a-și ascunde neglijența. Al doilea medic, care a preluat garda în cursul nopții, este acuzat că nu a efectuat, la rândul său, investigațiile medicale necesare.

Conducerea spitalului din Sfântu Gheorghe a anunțat că a deschis o anchetă internă imediat după incident, iar contractele celor doi medici au fost încetate în aprilie 2025. Reprezentanții instituției au catalogat deficiențele constatate și comportamentul profesional neconform drept „inacceptabile” și condamnabile, atât profesional, cât și uman.

Totodată, spitalul a respins orice generalizare la adresa întregului personal medical, subliniind că activitatea sutelor de profesioniști care lucrează cu dedicare nu trebuie judecată prin prisma greșelilor individuale.


Ultimele stiri
România trebuie să negocieze cu Comisia Europeană până pe 20 noiembrie pentru a încasa 3,4 miliarde de euro.…

Deficitul comercial al României a depășit 25 de miliarde de euro în primele nouă luni. Importurile au crescut…

România în Direct. Abuz la TNB. Este hărțuirea sexuală o problemă în România? | AUDIO

Studenții le cer guvernanților să aloce mai mulți bani Educației în 2027. Cel puțin 2.000 de lei îi…

Prețul cărnii de porc a scăzut cu peste 20% la poarta fermei. Fermierii vând sub costul de producție…

Casa Verde Baterii: până la 15.000 de lei de la stat pentru prosumatorii care vor să își cumpere…

A murit Florian Lungu, una dintre cele mai importante personalități ale jazzului din România | AUDIO

Valentin Mihăilă şi Nicolae Stanciu, indisponibili pentru meciurile României din Liga Naţiunilor

Procesul în care Călin Georgescu cere să iasă din arest se reia luni

Intrarea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei de la Cernavodă, estimată pentru marţi



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează