Confidenţialitate


Incendiu la un service auto din Alba Iulia. Nu au fost înregistrate victime | AUDIO


Incendiu la un service auto din Alba Iulia. Nu au fost înregistrate victime | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Zeci de pompieri militari au intervenit în noaptea de joi spre vineri pentru a localiza și stinge un incendiu izbucnit la o hală metalică din Alba Iulia, folosită ca service auto. Focul a cuprins o suprafață de aproximativ 650 de metri pătrați.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Pentru lichidarea incendiului au fost mobilizați 30 de pompieri militari – patru ofițeri și 26 de subofițeri – cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de primă intervenție și comandă, o autoscară și un echipaj de prim ajutor, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, Alex Crișan.

Incendiul s-a manifestat la o hală metalică situată pe strada Fabricilor din Alba Iulia.

Inițial, la fața locului au fost trimise trei autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj medical, iar ulterior forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă două autospeciale de stingere și două autospeciale de primă intervenție și comandă, potrivit Agerpres.

Specialiștii urmează să stabilească cauza izbucnirii incendiului și valoarea pagubelor materiale.


Ultimele stiri
Cum se va regla piața petrolului. Dumitru Chisăliță, expert în energie: Depinde foarte mult de pagubele războiului. Probabil…

Spania: O echipă de cercetători a creat corneea artificială din solzi de pește. În viitor, aceasta ar putea…

Statele Unite ar vrea să trimită în România avioane de luptă și militari. Ștefan Popescu, analist de politică…

Arad: O mașină a luat foc în centrul orașului. Șoferul a reușit să se salveze

Fostul primar liberal al Mangaliei, arestat preventiv în vară pentru luare de mită, a fost plasat în arest…

Trasee montane și aventuri în aer liber: închiriază o mașină pentru o vacanță activă în Cluj-Napoca (P)

Rămâi fără bani când apare o oportunitate? Soluții rapide ca să nu spui „pas” (P)

Grădina fără stres: florile perfecte pentru cei care au puțin timp la dispoziție (P)

Cinci români au fost repatriați din Pakistan. Unul dintre ei a povestit pe rețelele de socializare despre experiența…

Președintele Nicușor Dan a convocat miercuri ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării