Două mesaje Ro-Alert în Tulcea, în mai puțin de două ore: MApN a semnalat atacuri cu drone rusești asupra porturilor ucrainene de dincolo de Dunăre | AUDIO
Sursa foto: Platforma X/ 24newsRO
Două mesaje Ro-Alert au fost emise de autorități, vineri, 13 martie, în nordul județului Tulcea. Locuitorii sunt anunțați că există riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian. Sunt din nou atacuri cu drone rusești asupra porturilor ucrainene de dincolo de Dunăre. Populația este sfătuită să se adăpostească.
UPDATE 12:00. Un al doilea mesaj Ro-Alert a fost emis în Tulcea
După o oră și 20 de minute de când pe telefoane au primit primul mesaj de avertizare, locuitorii din nordul județului Tulcea au primit un nou mesaj Ro-Alert de la autorități. Mesajul anunţă că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, iar populaţia este îndemnată să se adăpostească în locuri sigure.
Știre inițială
Localitățile tulcene din sudul brațului Chilia al Dunării au primit alerta în urmă cu mai puțin de o oră.
„Pentru zona de nord a județului Tulcea a fost transmis un mesaj Ro-Alert, prin care populația este informată cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte provenite din spațiul aerian, în contextul semnalării unor ținte aflate în proximitatea frontierei României cu Ucraina”, a precizat Cristina Profir de la ISU Delta Tulcea.
Mesajul Ro-Alert a fost emis pe baza informațiilor furnizate de Ministerul Apărării Naționale, care supraveghează securitatea spațiului aerian românesc.
Până la această oră, la 112 a fost înregistrat un singur apel, prin care se solicitau informații suplimentare. Ultimul mesaj Ro-Alert primit de locuitorii din nordul județului Tulcea a fost transmis în urmă cu două săptămâni.





