Confidenţialitate


Vlad Pascu rămâne în arest preventiv. Înalta Curte va stabili dacă se impune un prag minim de la care conducerea sub influența drogurilor se pedepsește penal | AUDIO


Vlad Pascu rămâne în arest preventiv. Înalta Curte va stabili dacă se impune un prag minim de la care conducerea sub influența drogurilor se pedepsește penal | AUDIO

Vlad Pascu rămâne în arest preventiv, a decis Tribunalul Constanța. Magistrații au respins contestația tânărului judecat pentru că a ucis o fată și un băiat la 2 Mai, în timp ce conducea sub influența drogurilor. Avocatul lui Vlad Pascu a solicitat arestul la domiciliu și le-a spus magistraților că o măsură preventivă nu poate dura ani de zile pentru că riscă să se transforme în pedeapsă. Între timp, Înalta Curte urmează să stabilească dacă se impune un prag minim de la care conducerea sub influența drogurilor se pedepsește penal, așa cum este în cazul consumului de alcool. Dacă se va lua o astfel de decizie, Vlad Pascu și alți inculpați ar putea scăpa de arestul preventiv și există chiar și riscul prescrierii a faptelor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Dosarele de ucidere din culpă și conducere sub influența drogurilor riscă să fie tergiversate și chiar prescrise dacă Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește un prag minim de la care această fapte devine infracțiune, așa cum e în cazul consumului de alcool, scrie G4Media, care citează un răspuns al Parchetului General, precum și surse judiciare.

În cazul consumului de alcool, de exemplu, legea prevede că riscă închisoare de la unu la 5 ani sau amendă șoferii cu o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/litru alcool pur în sânge, sub această limită, se consideră contravenție.

Dacă Instanța Supremă va impune un asftel de prag și în cazul consumului de droguri, judecătorii vor fi nevoiți să ceară efectuarea de expertize medico-legale pentru a se stabili concentrația diferitelor droguri din organism și cum au afectat acestea capacitatea de a conduce.

Specialiștii consultați de G4Media atrag atenția că un raport de expertiză medico-legală toxicologică ar putea dura un an sau chiar 2, timp în care șoferii drogați ar putea reveni la volan.

În aceste situații, există riscul de tergiversare și chiar prescriere a faptelor.

Înalta Curte a fost sesizată în acest caz de Curtea de Apel Brașov, în cadrul unui dosar privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Iar comunitatea Declic și ONG-ul APADOR-CH au cerut introducerea unui astfel de prag, pentru că în lipsa lui, persoane care au luat anumite medicamente riscă să se aleagă cu dosare penale.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Pensiile militarilor ar putea beneficia de majorararea pragului de impozitare de la 2.000 la 3.000 de lei | AUDIO


Ultimele stiri
Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO

Piața Victoriei. Cât de aproape e suspendarea lui Nicușor Dan? Răspunde deputatul AUR Ștefan Avramescu

UNESCO va analiza biodiversitatea marină din 30 de arii protejate. Cercetătorii vor colecta 3.000 de probe de apă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează