Confidenţialitate


Înalta Curte de Casație cere Parlamentului retrimiterea legilor justiției la Minister


Înalta Curte de Casație cere Parlamentului retrimiterea legilor justiției la Minister

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea, a solicitat președinților celor două Camere ale Parlamentului și comisiei speciale să permită finalizarea procedurii legale pe care și-a asumat-o ca inițiator Ministerul Justiției în cazul legilor justiției și să retrimită acestuia proiectul.

“În ultimul raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu, se subliniază că pentru îndeplinirea obiectivelor de referință ale Mecanismului este nevoie de ‘o combinație de măsuri legislative și instituționale’. Or, aceasta presupune în primul rând transparență, cooperare și dialog interinstituțional. De asemenea, mecanismul adoptării legilor, indiferent care ar fi obiectul acestora de reglementare, presupune respectarea dispozițiilor legale în baza cărora acest mecanism funcționează. Ieri, ministrul Justiției, invitat al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului, a anunțat că, deși urma să vadă procedura de urmat, a luat act că trebuie să prezinte proiectul în fața acestei comisii. Întregul parcurs al propunerilor de modificare a Legilor nr. 303, 304 și 317 adoptate în anul 2004 demonstrează că nu a existat transparență, cooperare și dialog interinstituțional și că nu au fost respectate dispozițiile legale care reglementează mecanismul de elaborare și adoptare a actelor normative”, anunță Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-un comunicat de presă.

Președintele ÎCCJ mai arată că, potrivit art. 27 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, în cazul proiectelor unor legi complexe, care interesează domeniul de activitate al Justiției, se pot constitui comisii de elaborare, dar numai la nivelul Ministerului Justiției, “ceea ce nu s-a întâmplat în cazul propunerilor de modificare a legilor Justiției, asumate de acest minister”.

Tudorel Toader, a spus, miercuri seară, la Antena 3, că pachetul de modificare a legilor justiţiei poate fi dezbătut în Parlament şi în lipsa punctului de vedere scris al Comisiei de la Veneţia privind modalitatea de numire a procurorilor-şefi, pentru a nu ţine pe loc aceste legi.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că legile justiţiei pot fi adoptate de către Parlament şi în lipsa punctului de vedere al Comisiei de la Veneţia, putând fi completate ulterior.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează