IN MEMORIAM Ion Luca Caragiale (1852 – 1912)
Clasic al literaturii române, alături de Mihai Eminescu şi Ion Creangă, Ion Luca Caragiale s-a născut în 1852, în comuna prahoveană Haimanale, localitate care îi poartă numele dramaturgului în zilele noastre.
I.L. Caragiale a urmat Gimnaziul “Petru şi Pavel” din Ploieşti, studiile liceale terminându-le la Bucureşti.
Atras fiind de teatru, el a urmat, în cadrul Conservatorului de Artă Dramatică din Bucureşti, Clasa de mimică şi declamaţie a unchiului său, Costache Caragiali (1868-1870). A frecventat apoi şedinţelecenaclului “Junimea” (1877-1878), în revista căreia, “Convorbiri literare”, îşi va publica principalele piese de teatru.
De-a lungul timpului, Craagiale a ocupat diferite funcţii, anume copist la tribunal, sufleur, redactor la revista “Ghimpele” (1873-1875), la ziarul “Timpul” (1878-1881), revizor şcolar, funcţionar de stat, profesor de liceu, director general al teatrelor (în stagiunea 1888/1889).
editat revista de umor în format de buzunar “Claponul” (mai-iun. 1877), un “Calendar al Claponului” (1878), apoi ziarul “Moftul român” (1893; 1901), “Vatra” (1901).
În primăvara anului 1905 s-a stabilit la Berlin, autoexilându-se, împreună cu familia, în urma decepţiilor din plan social şi cultural.
După debutul în gazetărie de la 21 de ani în revista “Ghimpele”, a continuat să colaboreze la numeroase publicaţii ale vremii cu cronici dramatice, schiţe, traduceri: “Albina Carpaţilor”, “Convorbiri literare”, “Epoca”, “Literatura şi arta română”, “Noua revistă română”, “Românul”, Telegraful”, “Tribuna”, “Universul literar”, “Viaţa nouă”.
De o valoare deosebită sunt articolele sale pe teme sociale sau politice apărute în presă, dintre care se detaşează articolul-pamflet “Din primăvară până-n toamnă”, publicat în revista vieneză “Die Zeit” (1907). În scrierile sale (piese de teatru, schiţe, farse), Caragiale a satirizat lumea pitorească a Capitalei şi provinciei de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, afirmând că “nimic nu-i arde pe ticăloşi mai mult decât râsul”.
S-a remarcat cu predilecţie în dramaturgie, prin originalele comedii de moravuri: comedia în două acte “O noapte furtunoasă” (1878) – capodoperă a dramaturgiei româneşti, farsa într-un act “Conul Leonida faţă cu Reacţiunea” (1880), comedia în patru acte “O scrisoare pierdută” (1884), comedia în trei acte “D-ale carnavalului” (1885); drama “Năpasta” (1890).
Primul volum al lui Caragiale, “Teatru”, prefaţat de Titu Maiorescu, prin studiul său din 1885, “Comediile d-lui I. L. Caragiale”, a apărut în cursul anului 1889. Creator al schiţei în literatura română, a scris numeroase “Momente” şi “Schiţe”, asemănătoare teatrului, prin fondul lor dramatic şi comic: “Domnul Goe”, “Vizită”, “Bubico”, “Tren de plăcere”, “Petiţiune”, “Căldură mare”, “Un pedagog de şcoală nouă”, “Ultima oră”, “Inspecţiune”, “High-life”, “Telegrame”, “Justiţie” etc.
Ca nuvelist, Caragiale a cultivat proza de observaţie psihologică şi naturalistă şi fantastică. A tradus din M. Twain, Ch. Baudelaire, E.A. Poe ş.a., iar opera sa a fost, la rândul ei, tradusă în numeroase limbi.
La 9 iunie 1912, I.L. Caragiale a încetat din viaţă la Berlin. Mai târziu, a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti și a fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române (28 oct. 1948).
FOTO: Muzeul Național al Literarii Române
