Confidenţialitate


Impozite de până la 30 de ori mai mari într-o comună din Galați. Mai multe locuințe au fost încadrate ca anexe agricole | AUDIO


Impozite de până la 30 de ori mai mari într-o comună din Galați. Mai multe locuințe au fost încadrate ca anexe agricole | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Impozit pe case majorat și de 30 de ori, într-o comună din județul Galați. Peste 300 de familii au primit decizii de impunere cu sume cuprinse între 5.000 și 13.000 de lei. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Comuna Vânători, județul Galați. Sute de imobile amplasate pe o parte a drumului au fost luate în evidență ca „anexe ale exploatațiilor agricole”. Casele aflate pe cealaltă parte sunt oficial, în acte, locuințe.

Pentru o casă de 150 de metri pătrați, localnicii ar trebui să plătească acum un impozit chiar și de 13.000 de lei…

„Sunt în extravilan anexe gospodărești, cu utilitățile trase tot de noi și ei au făcut încadrarea ca și cum am desfășura activitate economică”, a declarat primarul.

Un cetățean francez susține că i-a crescut impozitul cu 2.230%…

„Parcă aș avea casă pe Coasta de Azur. E de Cartea Recordurilor”, a spus acesta.

Furioși, oamenii au mers la primărie să ceară explicații.

„Impozitul se calculează în funcție de destinația construcției; din documente reiese că este anexă de exploatație agricolă, construcție nerezidențială”, a motivat un angajat al primăriei.

Primarul promite că va găsi soluții.

„Oamenii să nu se grăbească să plătească impozitele săptămâna aceasta, haideți să vedem întâi ce variante sunt. Vom analiza caz cu caz”, a precizat primarul pentru ProTV.

Edilul Costel Manolachi susține că terenurile respective vor fi introduse în intravilan. Mutarea costă administrația locală peste 20.000 de lei.


Ultimele stiri
Cum se va regla piața petrolului. Dumitru Chisăliță, expert în energie: Depinde foarte mult de pagubele războiului. Probabil…

Spania: O echipă de cercetători a creat corneea artificială din solzi de pește. În viitor, aceasta ar putea…

Statele Unite ar vrea să trimită în România avioane de luptă și militari. Ștefan Popescu, analist de politică…

Arad: O mașină a luat foc în centrul orașului. Șoferul a reușit să se salveze

Fostul primar liberal al Mangaliei, arestat preventiv în vară pentru luare de mită, a fost plasat în arest…

Trasee montane și aventuri în aer liber: închiriază o mașină pentru o vacanță activă în Cluj-Napoca (P)

Rămâi fără bani când apare o oportunitate? Soluții rapide ca să nu spui „pas” (P)

Grădina fără stres: florile perfecte pentru cei care au puțin timp la dispoziție (P)

Cinci români au fost repatriați din Pakistan. Unul dintre ei a povestit pe rețelele de socializare despre experiența…

Președintele Nicușor Dan a convocat miercuri ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării