Confidenţialitate


Ilie Bolojan: Procedura privind reforma pensiilor magistraților va fi reluată „imediat ce Curtea Constituțională își va motiva decizia” | AUDIO


Ilie Bolojan: Procedura privind reforma pensiilor magistraților va fi reluată „imediat ce Curtea Constituțională își va motiva decizia” | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 23 octombrie, la Antena 3, că Guvernul va relua procedura privind reforma pensiilor magistraților imediat ce Curtea Constituțională „își va motiva această decizie” de a respins legea. Acesta a precizat că Executivul va respecta termenul stabilit de CCR și că măsura urmărește menținerea echilibrului bugetar.

Premierul României, Ilie Bolojan: „În condițiile în care se dă o pensie cât ultimul salariu, creezi o problemă majoră”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Imediat ce Curtea Constituțională își va motiva această decizie, trebuie reluată imediat procedura, respectat acel termen, în așa fel încât să fim în situația în care facem o lege, dar nu orice lege, că am avut până acum tot felul de legi, însă, în condițiile în care se dă o pensie cât ultimul salariu, creezi o problemă majoră. Ca țara asta să meargă bine, ca să avem mai mulți bani la bugetul de stat, pentru a rezolva problemele din educație, sănătate, infrastructură, noi nu putem colecta mai mulți bani decât îi produc oamenii care lucrează în România”, a declarat premierul României, Ilie Bolojan.

Premierul României, Ilie Bolojan: „Curtea Constituțională, în practică, nu a dat termene”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Curtea Constituțională, în practică, nu a dat termene și, pentru că am așteptat zece zile pentru un aviz consultativ, între data solicitării avizului și data adoptării au fost zece zile, prin urmare, CCR a setat acum acest termen de 30 de zile, pe care noi îl vom respecta. Dar acest refuz, cu un vot de cinci la patru, din câte am înțeles din presă, arată că cel puțin patru judecători au considerat că Guvernul a așteptat un timp rezonabil pentru un aviz de tip formal, care nu are niciun efect asupra constituționalității, asupra conținutului”, a precizat premierul României, Ilie Bolojan.

Legea privind modificarea pensiilor speciale ale magistraților, parte din Pachetul 2 de măsuri fiscale, a picat la CCR. Problema principală a fost absența avizului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și nerespectarea termenului de 30 de zile pentru obținerea acestuia. Curtea Constituțională a considerat aceste aspecte o încălcare a Constituției.

Proiectul de lege privind pensiile magistraților prevede creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani, de la 48, și ca valoarea pensiei să fie de maximum 70% din ultimul salariu net și nu 80% din ultimul salariu brut, așa cum este în prezent.

 


Ultimele stiri
Ultimatum dat de președintele Donald Trump Iranului: să redeschidă strâmtoarea Ormuz în 48 de ore, în caz contrar…

Copii de 2 și 3 ani, ținuți legați de calorifer | Mama și iubitul acesteia au fost arestați…

Declarația privind asigurarea libertății de navigație în strâmtoarea Ormuz, semnată și de România | Ce pot face țările…

Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…