Confidenţialitate


Ilie Bolojan îi felicită pe moldoveni „pentru votul în direcția europeană”, după ce partidul fondat de Maia Sandu a obținut peste 50% din voturi


Ilie Bolojan îi felicită pe moldoveni „pentru votul în direcția europeană”, după ce partidul fondat de Maia Sandu a obținut peste 50% din voturi

Sursa foto: Inquam Photos / Mălina Norocea

Prim-ministrul Ilie Bolojan i-a felicitat pe moldoveni „pentru mobilizarea exemplară la alegerile parlamentare de ieri și pentru votul în direcția europeană”, după ce partidul proeuropean Acţiune şi Solidaritate, aflat în prezent la guvernare, a obținut peste 50% din voturi, conform celor mai recente date ale Comisiei Electorale Centrale. Opoziția, dată de formațiunea prorusă Blocul Patriotic a adunat sub 25% din voturi, conform rezultatelor de la ora 09:00.

„Locul Republicii Moldova este în marea familie europeană”, a transmis premierul Ilie Bolojan, într-un mesaj adresat cetățenilor Republicii Moldova și președintei Maia Sandu, după rezultatul alegerilor parlamentare. Partidul proeuropean Acţiune şi Solidaritate, fondat de Maia Sandu, a obținut peste 50% din voturi, după centralizarea a 99,82% din voturi (ora 09:00), urmat de formațiunea prorusă, printre ai cărei lideri este și Igor Dodon, a obținut sub 25% din voturi.

„Vreau să felicit în mod deosebit și autoritățile Republicii Moldova pentru modul exemplar în care au organizat scrutinul și pentru felul în care au făcut față unui complex de presiuni menite să deturneze dorința oamenilor. În final, așa cum se întâmplă în democrații autentice, votul oamenilor este ceea ce a făcut diferența. Locul Republicii Moldova este în marea familie europeană. Personal, dar și în numele Guvernului României, vom fi alături de Republica Moldova pe acest drum. Felicitări, Republica Moldova!”, a transmis premierul Bolojan.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează