Ilie Bolojan, despre aderarea României la OCDE în acest an: „Un scop susținut de întreaga coaliție de guvernare”. „România a îndeplinit condiționările a 23 de comitete din 25”. Recomandările Organizației | VIDEO
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
România a împlinit 23 de comitete din cele 25 necesare aderării la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a afirmat luni, 16 martie, premierul Ilie Bolojan. Șeful Guvernului l-a primit la Palatul Victoria pe secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, alături de care a prezentat cel mai recent studiu privind economia românească, realizat de OCDE. Țara noastră trebuie să cheltuiască mai eficient banii publici, să adopte o politică fiscală responsabilă și să modernizeze administrația fiscală, recomandă experții OCDE.
Discuția dintre Ilie Bolojan și secretarul general al OCDE a vizat obiectivul României de a finaliza aderarea la OCDE în 2026, „un scop susținut de întreaga coaliție de guvernare”, a afirmat premierul.
Studiul realizat de OCDE în legătură cu economia din România a inclus aspecte care nu au funcționat, dificultăți, dar și de ce fel de reforme e nevoie ca țară să se dezvolte. Studiul include recomandări în patru domenii principale: evoluția macroeconomică și politicile economice, politicile sociale, adaptarea la schimbările climatice și creșterea competitivității economiei.
Prim-ministrul Ilie Bolojan: „Studiul arată și că reformele pe termen lung trebuie să continue: investiții în educație și sănătate, creșterea participării pe piața muncii”
„Un aspect subliniat de OCDE este menținerea stabilității economice și a finanțelor publice sănătoase. Se recomandă o politică fiscală responsabilă, utilizarea mai eficientă a banilor publici, modernizarea administrației fiscale și investiții strategice pentru dezvoltare. Studiul arată și că reformele pe termen lung trebuie să continue: investiții în educație și sănătate, creșterea participării pe piața muncii, adaptarea economiei la schimbările climatice și consolidarea competitivității României. Guvernul tratează aceste recomandări cu responsabilitate”, a declarat luni prim-ministrul Ilie Bolojan.
Acesta susține că Guvernul are în derulare investiții pentru modernizarea administrației fiscale, pentru a face colectarea mai eficientă și respectarea obligațiilor fiscale mai simplă.
Prim-ministrul Ilie Bolojan: „România trebuie să finalizeze până în august 2026 toate investițiile prin Planul Național de Redresare și Reziliență: mai avem de accesat peste 10 miliarde de euro”
„În paralel, am luat măsuri pentru lărgirea bazei de impozitare și reducerea unor facilități fiscale, inclusiv prin ajustarea regimului fiscal în sectoarele construcțiilor, agriculturii, industriei alimentare și IT”, a precizat Ilie Bolojan.
Până în prezent, România a îndeplinit condițiile a 23 de comitete OCDE din cele 25 care evaluează țara în procesul de aderare.
Printre progresele făcute de România identificate de OCDE se numără: adoptarea legii privind pensiile private, implementarea Convenției OCDE împotriva mitei în tranzacțiile economice internaționale, lansarea Strategiei multianuale 2026–2030 privind conduita responsabilă în afaceri și consolidarea transparenței și integrității prin registrul de transparență a intereselor la nivelul Guvernului și Parlamentului.
Ilie Bolojan a amintit și că România trebuie să finalizeze până în august 2026 toate investițiile prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
„Mai avem de accesat peste 10 miliarde de euro, atât pe componenta de grant, cât și pe cea de împrumut. Fondurile sunt condiționate de respectarea unor jaloane, ceea ce înseamnă că trebuie să continuăm reformele asumate”, a spus șeful Guvernului.
România a început procesul de aderare la OCDE în ianuarie 2022, alături de Croația, Bulgaria, Argentina, Peru și Brazilia.




