Confidenţialitate


Ilie Bolojan a numit noua conducere a AMEPIP, super-agenția care monitorizează companiile de stat | AUDIO


Ilie Bolojan a numit noua conducere a AMEPIP, super-agenția care monitorizează companiile de stat | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Super-agenția care monitorizează companiile de stat are de azi un nou președinte și alți doi vicepreședinți. Deciziile au fost semnate de Ilie Bolojan și publicate în Monitorul Oficial. De aceste numiri depindea îndeplinirea unui jalon important în Planul de Reforme de 330 de milioane de euro, al cărui termen expira mâine, 28 noiembrie.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Economista Anișoara Ulcelușe-Pîrvan a fost desemnată președinte al agenției. Ea vine din zona europeană de management al granturilor, unde reprezenta oficial European Research Council, potrivit Hotnews.

Cei doi vicepreședinți sunt tot economiști: Oana Mihaela Petrescu, implicată în conducerea companiei Blue Air începând din 2018, cu experiență în restructurarea și redresarea companiilor.

Mai controversată este numirea lui Nicolae Bogdan Codruț Stănescu, fost șef al Societății de Administrare a Participațiilor în Energie. Acesta a fost demis în aprilie, după un raport al Curții de Conturi care a identificat un prejudiciu de peste 72 de milioane de lei într-o achiziție de măști din perioada pandemiei.

De-a lungul anilor, Nicolae Stănescu a ocupat peste 25 de funcții în instituții și companii de stat, inclusiv poziții de consiliere și administrație în sectorul energetic.

Prima procedură de selecție pentru conducerea AMEPIP s-a finalizat în decembrie 2023, dar în iulie 2024 cei trei și-au dat demisia după ce presa a dezvăluit că erau în conflict de interese sau nu aveau experiența necesară. Apoi, procedurile de selecție pentru șefii noi au fost reluate de mai multe ori.

Numirea unei conduceri stabile a devenit esențială pentru îndeplinirea angajamentelor României în cadrul PNRR și pentru obținerea a 330 de milioane de euro, bani europeni.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează