Confidenţialitate


IAȘI: Se ridică mașinile parcate neregulamentar


IAȘI: Se ridică mașinile parcate neregulamentar

Primăria Iași demarează, miercuri, în mod oficial, activitatea de ridicare, transport şi depozitare a maşinilor parcate neregulamentar.

Departamentul Servicii Publice Iaşi va scoate în stradă două autoplatforme, iar în zilele următoare numărul acestora va ajunge la patru.

Potrivit directorului SPI, Laurenţiu Ivan, trei autospeciale aparţin instituţiei, iar una este închiriată de la un operator privat.

Masinile vor fi depozitate la baza SPI din Tudor Neculai (zona CUG – Valea Adâncă), iar şoferii vor fi nevoiţi să achite o taxă de 430 de lei (inclusiv TVA) pentru recuperarea autoturismelor.

La această sumă se adaugă alţi 45 lei pe fiecare zi de întârziere, dacă şoferul se prezintă la depozit după 24 de ore.

Un alt tarif, de 290 de lei, a fost stabilit pentru situaţia în care şoferul ajunge la maşină în timp ce autovehiculul este ridicat pe autoplatformă. Dacă va achita această taxă, şoferul îşi va recupera pe loc maşina.

Cei care vor constata parcarea în zone interzise sunt poliţiştii locali şi rutieri. Fiecare operaţiune va fi filmată de agenţii constatatori, iar ridicarea autovehicului nu se va dispune dacă în maşină se află persoane.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO

Microsoft nu a identificat un atac cibernetic după 12 ore de pană globală a serviciilor Outlook și Microsoft…

Ungaria ar putea recupera 10 miliarde de euro din PNRR, după reformele făcute de guvernul Péter Magyar |…

Sabia lui Darth Vader din „Imperiul contraatacă”, vândută pentru aproape cinci milioane de dolari | AUDIO

Locuitorii comunelor care acceptă comasarea ar putea plăti impozite la jumătate timp de doi ani. Anunțul ministrului Dezvoltării…

BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate sculptorului Constantin Brâncuși | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează