Confidenţialitate


Iași: 14 percheziții și mai multe rețineri pentru trafic de persoane și proxenetism. Acțiune comună a DIICOT Iași, BCCO Iași și anchetatori din Marea Britanie


DIICOT

14 percheziții și mai multe rețineri în județul Iași, într-un caz de trafic de persoane și proxenetism prin metoda “loverboy”. Procurorii DIICOT Iași și polițiștii Brigăzii locale de Combatere a Criminalităţii Organizate lucrează în cooperare cu anchetatorii din Marea Britanie.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Pe lângă cele 14 percheziții din județul Iași, la care au participat și ofițeri din cadrul Metropolitan Police și un reprezentant Europol, în acest caz alte 3 percheziții au avut loc la Londra. Echipa comună de anchetă a fost formată cu sprijinul Agenției Europene de Cooperare in Domeniu – EUROJUST.

Anchetatorii bănuiesc mai multe persoane că, începând din 2014, au recrutat din România 8 victime, pe care le-au obligat să practice prostituția pe teritoriul Marii Britanii.

Victimele erau ținute în Londra – sub amenințare și control – în imobile închiriate. Ca să le racoleze, traficanții foloseau metoda „loverboy”, păcălindu-le și chiar căsătorindu-se cu unele dintre ele.

La percheziţii, au fost sechestrate și două autoturisme de lux, în valoare de aproximativ 70.000 euro fiecare, precum și aproximativ 40.000 lire sterline, bani gheață. 14 persoane sunt acum audiate în acest caz.

Potrivit Ziarului de Iași, perchezițiile au avut loc la Miroslava, unde unul dintre cei bănuiți trebuia să fie mire în acest weekend.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Frații Tate, puși în libertate printr-o decizie definitivă a Curții de Apel București


Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…