Confidenţialitate


Huși: Șoferul care a lovit intenționat cu mașina doi polițiști, reținut


Huși: Șoferul care a lovit intenționat cu mașina doi polițiști, reținut

Procurorii l-au reținut, marți dimineață, pe șoferul care, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a lovit intenționat cu mașina doi polițiști în orașul vasluian Huși.

Procurorii vor cere arestarea preventivă a individului.

Ambii agenți au fost răniți.

“Unul dintre agenţi a fost luat pe capota maşinii, iar cel de al doilea a fost lovit la mâna şi călcat pe picior. Aceştia au suferit leziuni corporale, iar, în prezent, se afla la Spitalul municipal Huşi, pentru investigaţii medicale”, transmite IPJ Vaslui.

Agresorul a fost prins de alte echipaje de Poliţie.

Șoferul avea o alcoolemie de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

”În această seară, doi agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Huşi au oprit un autoturism, pentru control. Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, poliţiştii i-au solicitat testarea cu aparatul etilotest. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a refuzat testarea, a devenit recalcitrant, a pornit autoturismul şi i-a lovit pe cei doi poliţişti”, a trasmis, luni seară, Ministerul Afacerilor Interne.

Cei doi polițiști au fost transportați la Spitalul municipal Huşi, pentru investigaţii medicale.

”În urma acestui eveniment, structurile Ministerului Afacerilor Interne s-au mobilizat, de îndată, şoferul fiind depistat, la scurt timp, pe raza municipiului Huşi. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la o unitate medicală, unde a refuzat recoltarea de probe biologice”, a mai transmis MAI.

”Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a fost înştiinţat imediat despre acest caz, fiind informat în permanenţă cu privire la starea de sănătate a celor doi poliţişti. În urma investigaţiilor medicale a rezultat că starea acestora de sănătate este stabilă. Ministrul Lucian Bode condamnă cu fermitate astfel de comportamente, cerându-le totodată tuturor factorilor implicaţi să manifeste toleranţă zero faţă de agresiunile la care sunt supuşi angajaţii MAI în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu”, a mai transmis MAI.

Ministrul le-a cerut poliţiştilor “să intensifice acţiunile pentru depistarea în trafic a conducătorilor auto care au consumat băuturi alcoolice sau alte substanţe interzise şi care prezintă un pericol pentru participanţii la trafic”.


Ultimele stiri
Șefa diplomației europene a pledat, la Munchen, pentru o poziție mai fermă în fața Rusiei. Aceasta a avut…

Hunedoara: Opt persoane, între care doi copii, rănite azi-noapte într-un accident rutier pe DN66 | AUDIO

Președintele României a acceptat invitația lui Donald Trump: România va participa la Consiliul de Pace de la Washington,…

Cod galben de inundaţii pentru râuri din 16 judeţe, până luni la ora 12.00

DOLJ: Tânăr care a furat parfumuri dintr-un magazin, reţinut după ce a agresat o poliţistă

Cutremur cu magnitudinea 3,5 în judeţul Vrancea, în noaptea de sâmbătă spre duminică

Caz de moarte suspectă în județul Tulcea în care victima este un copil de 3 ani | AUDIO

Marco Rubio la Conferința de Securitate de la Munchen: ”Nu vrem ca aliații noștri să fie slabi. Vrem…

Cod galben de ninsori viscolite în mai multe judeţe | Informare meteo de precipitaţii şi răcire a vremii…

Trei persoane plasate sub control judiciar în cazul ororilor de la adăpostul de animale din Suraia