Confidenţialitate


Hunedoara: Programul de vizitare al Cetății Deva se modifică; duminică, spectacol renascentist


Hunedoara: Programul de vizitare al Cetății Deva se modifică; duminică, spectacol renascentist

Programul de vizitare al Cetății Deva se va modifica începând de duminică, 1 octombrie.

Astfel accesul turiștilor se va putea face doar între orele 8,00 și 20,00, a informat Primăria Deva.

După același program va funcționa și telecabina care facilitează turiștilor urcușul pe Dealul Cetății.

Astfel, ultimele curse ale telecabinei vor avea loc la ora 19,30 — pentru urcare, și la ora 19,50 — pentru coborâre.

„Accesul pe Cetatea Deva se poate face și pe jos, pe la Poarta numărul 1. Ultima intrare pe Poarta 1 va avea loc la ora 19,30. Poarta 1 se va închide la ora 20,00″, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva, Mona Voinescu.

Pe de altă parte, un spectacol inedit va avea loc, duminică, între orele 17,00 și 20,00, pe Platforma Artilerie Vest din incinta Cetății Deva.

Turiștii și localnicii sunt invitați la o reprezentație de dans și muzică medievală susținută de Ansamblul de dans “Renaissance” Deva, care va fi urmată de un concert al trupei „Misztral” din Ungaria.

Evenimentul se desfășoară în cadrul celei de-a opta ediții a Festivalului Renascentist, organizat de Asociația Culturală Del-Erdelyert, care își propune să promoveze monumentele istorice din Transilvania prin spectacole inedite susținute în interiorul acestora.

Intrarea la eveniment este liberă.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează