Confidenţialitate


Guvernul va plăti 45% din salariu, timp de 3 luni, pentru cei care revin din șomajul tehnic


Guvernul va plăti 45% din salariu, timp de 3 luni, pentru cei care revin din șomajul tehnic

Guvernul adoptă în ședința de joi mai multe măsuri de sprijin destinate angajaţilor şi angajatorilor.

Potrivit ordonanţei de urgenţă, statul va plăti 45% din salariul de bază, timp de 3 luni, pentru cei care revin din şomaj tehnic. Aceasta va intra în vigoare începând cu 1 iunie.

Redăm conținutul OUG:

“Dacă angajaţii tăi s-au aflat până acum în şomaj tehnic trebuie să ştii că şi de acum înainte, timp de trei luni, statul te poate ajuta. Mai exact de la reluarea activităţii angajaţii tăi pot primi, timp de 3 luni, 45% din salariul de bază. Practic tu îi vei mai plăti doar 55 % din salariu. Există şi condiţii puse de stat. Mai exact după terminarea celor trei luni în care guvernul te ajută, tu eşti obligat să îţi tii angajaţii încă 6 luni, nu o să poţi să îi dai afară.

Ce trebuie să faci să beneficiezi de ajutor de la stat:

Angajatorul depune prin mijloace electronice, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti, în raza cărora îşi au sediul social, o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care urmează să beneficieze de această sumă”.

Ordonanţa de urgenţă care va fi adoptată în şedinţa de guvern de astăzi de la ora 19:00.


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează