Confidenţialitate


Guvernul va adopta hotărârea privind exproprierile pentru drumul expres Craiova-Pitești


Guvernul va adopta hotărârea privind exproprierile pentru drumul expres Craiova-Pitești

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, miercuri, că Guvernul va adopta în ședința de Guvern trei acte normative pentru demararea unor lucrări de infrastructură, printre care și hotărârea privind procedurile de expropriere pentru drumul expres Craiova-Pitești.

„Aprobăm în ședința de Guvern de astăzi trei acte normative necesare demărării unor lucrări mult așteptate de cetățeni și pentru care am prevăzut sumele necesare în buget. Astfel, printr-o Hotărâre de Guvern adoptăm declanșarea procedurilor de expropriere pentru cel de-al doilea tronson al drumului expres Craiova-Pitești, după ce săptămâna trecută am făcut același lucru pentru tronsonul 1 al acestui drum expres. De acestă dată este vorba despre stabilirea amplasamentului și sumelor necesare pentru exproprieri pe tronsonul 2, de 40 de km, al acestui drum expres”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern.

Al doilea act normativ care va fi dezbătut și adoptat miercuri în ședința de Guvern se referă la centura de ocolire Craiova, unde au gost alocate 200 milioane lei.

„Un alt act normativ pe care îl aprobăm astăzi se referă la centura de ocolire Craiova – Varianta Sud, proiect pentru care reaprobăm indicatorii tehnico- economici pentru a putea debloca procedurile care stagnează din anul 2014. Alocăm aproximativ 200 de milioane de lei pentru realizarea lucrărilor la acest obiectiv important inclus în Master Planul de Transport General”, a afirmat Dăncilă.

Premierul anunță, de asemenea, că Guvernul va aloca 261 milioane lei pentru înlăturarea zonelor cu risc activ de alunecare.

„Cel de-al treilea proiect vizează modernizarea DN 29D Botoşani-Ștefăneşti, pe două tronsoane care însumează aproximativ 42 de kilometri. Prin investiții de aproximativ 261 de milioane de lei vom înlătura zonele cu risc activ de alunecare de pe traseu și, în acelasi timp, vom moderniza acest drum care face legătura cu punctul de trecere frontieră cu Republica Moldova la Stânca Costeşti”, a susținut Dăncilă.


Ultimele stiri
Peste 14% dintre tinerii din UE au abandonat educația sau formarea profesională cel puțin o dată în timpul…

Concluziile anchetei interne la clinica din Capitală unde a murit o fetiță de doi ani: Cabinetul funcționa fără…

Brașov: Au fost puse în funcțiune tunurile cu zăpadă artificială în Masivul Postăvarul | VIDEO

USR a prezentat o serie de propuneri pentru „debaronizarea justiției”. Printre ele, continuitatea completurilor de judecată pentru un…

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, dezbătută și votată astăzi în Parlament. Ilie Bolojan: „Am preluat mandatul acum șase…

Georgescu și Potra, față în față la Curtea de Apel București, în dosarul privind comiterea unor acțiuni împotriva…

Legile privind deținerea de arme ar urma să fie schimbate în Australia, după atacul în urma căruia au…

15 decembrie, ziua în care în urmă cu 36 de ani începea Revoluția la Timișoara | AUDIO

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu a fost vândută cu 90 000 de euro, record absolut pentru piața…

Senatorii PSD au decis să voteze pentru moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrei Diana Buzoianu. Daniel Zamfir:…