Confidenţialitate


Guvernul promite că va modifica Legea Taximetriei prin OUG


Guvernul promite că va modifica Legea Taximetriei prin OUG

Surse din Ministerul Transporturilor au declarat pentru Europa FM că în următoarea şedinţă de Guvern va modifica Legea Taximetriei în sensul solicitat de Sindicaliştii de la Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România.

Şoferii protestează joi dimineaţă în faţa Guvernului, nemulţumiţi că Ordonanţele de Urgenţă în domeniul transporturilor de pasageri, promise de Guvern, sunt blocate pe circuitul de avizare.

Chiar dacă sindicaliştilor li se promisese încă de miercuri că problema va fi rezolvată, ei nu au renunţat la protestul anunţat pentru joi, protest la care au spus că vor participa 5000 de maşini. În realitate, numărul a fost mult mai mic.

Brigada Rutieră a anunţat restricţii în zona Piaţa Victoriei, între orele 06.30-15.00.

La sfârşitul lunii februarie, COTAR a anunţat că amână protestele, în urma întâlnirii cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi cu ministrul Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu, şi a decis să aştepte publicarea proiectului Legii taximetriei pe site-ul Ministerului Dezvoltării, conform promisiunilor primite.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează