Confidenţialitate


Guvernul Grindeanu reduce cu peste 80% fondurile pentru biserici


Guvernul Grindeanu reduce cu peste 80% fondurile pentru biserici

Guvernul condus de Sorin Grindeanu taie masiv fondurile pentru biserici. Potrivit proiectului de buget pentru 2017, bisericile vor primi cu 83% mai puțini bani față de 2016, scrie Profit.ro.

Mai exact, unitățile de cult vor primi doar 20 de milioane de lei, față de 120 de milioane anul trecut. De precizat că alocarea ar putea crește pe parcursul anului, la rectificările bugetare.

De exemplu, în bugetul pe 2016 construit de fostul Guvern condus de Dacian Cioloș nu era prevăzut niciun leu pentru biserici, dar, ulterior, Executivul a alocat 120 de milioane de lei pentru biserici.

Prin urmare, scrie profit.ro, în proiectul de buget al Secretariatului de Stat pentru Culte pe 2017, elaborat de actualul Guvern PSD-ALDE, este prevăzută suma de 20 milioane lei pentru sprijinirea construirii și întreținerii lăcașelor de cult, cu peste 83% mai mică față de execuția preliminată pe 2016 (120 milioane lei).

Pe de altă parte, în proiectul de buget pe 2017 este prevăzută o majorare a contribuției statului la salarizarea personalului de cult, dar și a contribuției bugetului de stat la salariile personalului neclerical.

 


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”