Confidenţialitate


Guvernul Grindeanu a fost demis în urma moțiunii de cenzură – VIDEO


Guvernul Grindeanu a fost demis în urma moțiunii de cenzură – VIDEO

Rezultatul votului: 241 de parlamentari au votat pentru moțiunea de cenzură şi 10 voturi ”împotrivă”.

Anunţul a fost făcut de către deputatul Mircea Drăghici, la ieşirea din sala în care au fost numărate voturile.

Pentru ca moţiunea să fie adoptată, erau necesare 233 de voturi favorabile.

248 de parlamentari au votat miercuri la moţiunea de cenzură depusă de PSD şi ALDE împotriva prim-ministrului Sorin Grindeanu, fiind astfel îndeplinit cvorumul minim pentru ca procedura să fie validă. Au absentat sau nu au votat 12 parlamentari PSD şi doi de la minorităţi.

Doar parlamentarii PSD, ALDE şi cei ai minorităţilor naţionale şi-au exprimat votul la moţiunea de cenzură.

PNL şi USR au stat în plen, dar nu au votat, în vreme ce senatorii şi deputaţii UDMR şi PMP nu au fost nici măcar prezenţi.

Parlamentarii social-democraţi au fost obligaţi să voteze cu bilele la vedere pentru ca Liviu Dragnea să ştie cine a votat pentru şi cine împotriva moţiunii.

Mai mulţi pesedişti, printre care Claudiu Manda, Liviu Brăiloiu şi Adrian Ţuţuianu, au supravegheat cu atenţie urnele pentru a vedea cine şi cum votează.

De asemenea, în faţa sălii de plen au stat în picioare, pe durata votului, numeroşi parlamentari PSD şi ALDE, în frunte cu Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.

Pentru ca moţiunea de cenzură să treacă, a fost nevoie de voturile favorabile a minimum 233 de parlamentari.

PSD şi ALDE au împreună 247 de parlamentari.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează