Confidenţialitate


Guvernul a adoptat Ordonanța privind pensiile militare şi cele de serviciu


Pensiile de serviciu, printre care şi cele ale militarilor, nu vor mai fi actualizate în funcţie de nivelul salariului, ci doar cu rata inflaţiei, iar aceste venituri nu vor mai putea depăşi media salariilor din anii de activitate.

Decizia aparține executivului care a adoptat în acest sens o Ordonanță de Urgență

Ordonanța stabileşte că pensiile de serviciu nu se vor mai majora, anual, prin raportare la creşterile salariale, ci doar în funcţie de coeficientul de inflaţie, aşa cum se procedează, în prezent, în cazul pensiilor reglementate de Legea 263/2010.

Actul normativ prevede, de asemenea, că valoarea netă a pensiei de serviciu nu va mai putea depăşi media soldelor/salariilor nete cuprinse în baza de calcul a pensiei.

“Niciuna dintre pensiile de serviciu aflate în plată nu va fi micşorată ca urmare a adoptării prezentei ordonanţe de urgenţă. Totodată, nu suferă modificări nici baza de calcul şi nu intervin schimbări nici în ceea ce priveşte vârsta şi vechimea avute în vedere la data depunerii cererii de pensionare. Măsurile au fost adoptate în vederea eliminării inechităţilor dintre categoriile de pensionari, dar şi în contextul în care există pensii de serviciu care au crescut şi cu 300% în ultimii ani, ca urmare a creşterilor salariale semnificative din respectivele domenii de activitate”, precizează Guvernul.

Executivul dă, ca exemplu, o pensie de serviciu stabilită la aproximativ 7.000 de lei în anul 2010 a ajuns la valoarea de 22.000 de lei în anul 2017, ca urmare a corelărilor cu creşterile salariale, efectuate ulterior pensionării.

“Adoptarea acestor măsuri era necesară în contextul în care Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede creşteri anuale semnificative ale salariilor în următorii ani, ceea ce ar fi generat, implicit, actualizarea pensiilor de serviciu cu sume ce ar fi putut produce efecte negative considerabile asupra bugetului de stat, din care sunt suportate”, se mai arată într-un comunicat al Guvernului.

Actul normativ reglementează pensiile personalului MAI, al MApN, al serviciilor de informaţii, cel aeronautic civil navigant profesionist, al Corpului Diplomatic şi Consular, al Curţii de Conturi, cel auxiliar din instanţe şi parchete, al funcţionarilor parlamentari, dar şi al membrilor Senatului României şi Camerei Deputaţilor.

Pensiile magistraţilor nu sunt incluse în categoriile enumerate mai sus pe motiv că acestea au făcut obiectul a două decizii ale Curţii Constituţionale a României.

 


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează