Confidenţialitate


Guvern: Doliu național pe 13 august, când va fi înmormântată Regina Ana


Guvern: Doliu național pe 13 august, când va fi înmormântată Regina Ana

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri Hotărârea de Guvern privind declararea zilei în care va fi înmormântată Regina Ana, 13 august, zi de doliu naţional pe teritoriul României.

Casa Regală a României a anunțat programul funeraliilor Reginei Ana, potrivit acestuia sicriul cu trupul neînsufleţit urmând să fie adus în țară în data de 9 august, pe Aeroportul Otopeni, iar apoi dus la Castelul Peleș (9 august) și la Palatul Regal din Capitală (11 august), înmormâtarea urmând să aibă loc în 13 august.

În ziua de sâmbătă, 13 august, la ora 10.55, sicriul cu corpul neînsuflețit al Reginei Ana va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal. Acolo va avea loc o ceremonie religioasă, iar accesul publicului în Piața Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanți.

De la ora 11.35 la ora 12, cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piața Palatului Regal – Bulevardul Magheru – Piața Romană – Piața Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piața Charles de Gaulle – Arcul de Triumf. La Arcul de Triumf nu va avea loc nicio oprire și nu se va face slujbă religioasă. De la Arcul de Triumf, Cortegiul funerar va continua traseul, cu viteză obișnuită, către Curtea de Argeș, în intervalul orar 12 – 14.45, pe ruta Arcul de Triumf, Mogoșoaia, Buftea, Titu, Găești, Topoloveni, Pitești, Curtea de Argeș.

La ora 15.00 va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeș. Ceremonia înmormântării va fi privată, în prezența Familiei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine, prezente la eveniment, iar publicul va avea acces doar în fața porții de intrare în Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Argeș.

Ceremonia se va desfășura în două părți: ora 15.00-15.50, în fața Noii Catedrale; ora 15.50-16.10, ceremonia religioasă a îngropării, în Noua Catedrală.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează