Confidenţialitate


Greva TAROM va agrava și mai mult situația companiei, spune ministrul Transporturilor. „Știu care este nivelul de salarizare” | AUDIO


Greva TAROM va agrava și mai mult situația companiei, spune ministrul Transporturilor. „Știu care este nivelul de salarizare” | AUDIO

Soluția în cazul TAROM este aplicarea planului de reformă convenit cu Comisia Europeană, spune ministrul Transporturilor, întrebat despre greva pe care sindicatul piloților a anunțat că o va declanța marți dimineața. 

Potrivit lui Sorin Grindeanu, greva nu va face decât să agraveze și mai mult problemele economice ale companiei:

„Știți că TAROM nu se află într-o situație economică bună din păcate. Îmi doresc, în momentul în care ne-am angajat la un plan cu Comisia Europeană pentru salvarea TAROM, să se intre pe acel făgaș. Știu ce înseamnă nivelul de salarizare din TAROM și dezechilibrele care există, unele nivele sunt asemănătoare cu nivelele de salarizare de la companii care merg foarte bine economic iar altele sunt pe salariul minim pe economie dar acum toate aceste tipuri de acțiuni s-ar putea să facă și mai dificilă salvarea companiei TAROM.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

De pe 23 august, între orele 04.00-07.00 nu va decola niciun avion al Companiei TAROM, a anunțat Sindicatul Unit al piloților.

Greva de avertisment ar urma să fie organizată 2 zile săptămânal, cu încetarea lucrului nu mai mult de 2 ore, urmând ca apoi să fie declanșată greva generală.

Sindicaliştii sunt nemulțumiți că la negocierile privind încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă nu s-a ajuns la un acord cu privire la revendicările salariale formulate, cu excepţia creşterii bonului de masă, de la 10 la 30 lei.

Citește și: Alți 21 de kilometri din secțiunea Muntenia a Autostrăzii Moldova vor intra în lucru. Grindeanu: „Doamne ajută să fie într-un ceas bun”


Ultimele stiri
DEȘTEPTAREA: Adio, economisire clasică! Ce este „Soft Saving”, noul trend care îi face pe tineri să renunțe la…

Percheziții de amploare în Brașov și Mureș. Mai multe persoane, suspectate de furt de motorină de pe un…

Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…

Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO

Ordonanța de urgență privind criza carburanților se află joi pe masa Guvernului, în ciuda unui aviz negativ de…

Tulcea: Resturi de dronă s-au prăbușit azi-noapte în afara zonei locuite a satului Parcheș. Echipe specializate ale MApN…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…