Confidenţialitate

Greva profesorilor și nu numai. De ce în acest moment? Doi sociologi explică pentru Europa FM

Pe lângă greva și protestele din Educație și Sănătate, Blocul Național Sindical anunța recent că și alte sindicate s-ar putea gândi să organizeze greve și proteste.

Deja, sindicaliștii de la CFR Călători anunță proteste pentru săptămâna viitoare.

Sociologul Cristian Andrei spune la Europa fm că protestele celor din Educație ar putea să dea curaj și altora să-și ceară drepturile:

“Există probleme economice și sociale reale, care s-au tot acumulat. Și cred că greva profsorilor poate fi un moment care va da curaj și altora. Sunt și argumente care vin din context: se termină o etapă din legea salarizării, care creștea treptat salariile până în 2022, și mai multe categorii profesionale vor cere cel puțin negocieri cu Guvernul pe acea lege a salarizării, care oricum trebuie făcută, pentru că este jalon PNRR. Dar – pe de altă parte – liderii sindicali cu experiență de 30 de ani simt acest moment politic – unul tensionat – în care știu că partidele aflate la putere sunt un pic presate și au nevoie de dialog cu partenerii sociali, de sprijin, de aliați în societate pentru a merge mai departe. Și, da, există și momentul în care ne apropiem de anul electoral, iar partidele sunt mai sensibile”.

REP: -Dar se pare că, cel puțin până acum, grevele, negocierile, amenințările … nu dau rezultate, pentru că Guvernul nu are de unde (să mărească salariile), nu?

“Dacă suntem realiști și cu cifrele economice în mână, putem spune că nimeni nu poate să primească creșteri – cel puțin semnificative – de pe azi pe mâine sau pe luna viitoare. cred că singurul lucru onest pe care-l pot face guvernanții este să promită un calendar, poate chiar pe ani de zile. Așa ar fi normal. Se încheie o perioadă importantă din legea salarizării făcută în perioada guvernărilor Dragnea-PSD, dacă nu mă înșel, și cred că este normal să fie negocieri cu toate categoriile sociale.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sociologul Barbu Mateescu spune, la rândul său, că pentru cei din Educație nu putea fi găsit un moment mai bun pentru grevă.

Sindicaliștii din celelalte domenii, însă, ar avea mai multe șanse cu protestele în perspectiva anului viitor, care este an electoral.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Forța de negociere a sindicatelor din Învățământ este maximă la final de an. În nici un alt moment din an – școlar sau calendaristic – nu au o capacitate mai mare de negociere. Dacă aș fi un lider de sindicat, care vreau de capul meu, fără nici o coordonare politică … dacă vreau de capul meu să fac o grevă pentru a obține lucruri, acum aș face grevă. În acest moment din an. Întrebații: de ce nu au făcut acum un an? De ce nu fac grevă anul viitor, care e an electoral, iar presiunea e mult mai mare pe guvernanți?”

25mai-09 Sociolog Mateescu despre momentul grevei

Foto: Raul Bambu