Confidenţialitate


Grevă de avertisment în sistemul sanitar


Grevă de avertisment în sistemul sanitar

Angajaţii din sistemul sanitar se vor afla, luni dimineaţă, în grevă de avertisment.

Noua lege a salarizării a plafonat sporurile, ceea ce a redus veniturile asistentelor, brancardierilor şi biochimiştilor.

Protestul federației “SANITAS” va începe la ora 9.00, urmând ca, timp de două ore, doar o treime dintre angajaţi să își continue activitatea.

Cadrele vor trata numai cazurile medicale de urgenţă.

Confederația “Solidaritatea sanitară” susține acțiunea.

Liderii sindicalii sunt aşteptaţi  de premier, marți, la sediul guvernului, pentru noi discuţii. În lipsa unui acord, o greva generală este programată pentru vineri, 11 mai.

În plan politic, deputaţii dezbat, luni, moţiunea prin care opoziţia cere demisia ministrului Sănătăţii. Sorina Pintea este criticată pentru problemele din sistem, precum plafonarea sporurilor sau lipsa multor tratamente.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează